Consilierul personal al lui Nicolae Robu, primarului municipiului Timişoara, Cătălin Iapă, doctorand la Universitatea Politehnica, face parte din comisia nou-înfiinţată la nivelul Primăriei Timişoara, o Comisie de etică ce va monitoriza activitatea Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană.
Din aceeaşi comisie mai fac parte şi cadre didactice de la universităţile din Timişoara.
Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu (PNL), a postat pe pagina sa de Facebook informaţia că la nivelul Primăriei Timişoara a fost constituită ”Comisia de etică, privind proiectul Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Aşa cum am anunţat că voi proceda, ca ordonator de credite al principalului finanţator al proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021, atât înainte de câştigarea titlului, cât şi după, inclusiv în anul 2021, am constituit Comisia se Etică a Primăriei conexă acestui proiect. Am optat să apelez la persoane a căror probitate morală şi cunoaştere în domeniu sunt recunoscute, prin alegerea lor în Comisiile de Etică ale celor 4 universităţi de stat din Timişoara, respectiv în importante funcţii în organizaţii studenţeşti şi de tineret (preşedinte Ligă AC, reprezentant al studenţilor în Biroul Senatului UPT, preşedinte FITT, preşedinte Asociaţia Doctoranzilor din UPT). Iată care sunt aceste persoane: conf.dr. Corina Ilin (UVT), prof.dr. Alis Liliana Carmen Dema (UMF), conf.dr. Romeo Negrea (UPT), conf.dr. Violeta Igna (USAMV) şi Catalin Iapă (Primăria Municipiului Timişoara)”, scrie Robu.
Potrivit edilului , ”Comisia va avea ca sarcină principală să elaboreze Codul de Etică, iar ca sarcini subsecvente, să vegheze la respectarea acestuia, inclusiv răspunzând la sesizări sau autosesizându-se, dacă va fi cazul”.
Nicolae Robu mai spune că înfiinţarea acestei comisii nu ”împietează” asupra dreptului Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană de a-şi crea propria Comisie de etică.
Cătălin Iapă este un tânăr de 29 de ani, doctorand la Universitatea Politehnica din Timişoara şi consilier personal al primarului municipiului Timişoara, Nicolae Robu din vara anului 2016. Principala sa atribuţie în calitate de consilier este însoţirea edilului în diverse activităţi la care acesta participă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.