Două capre negre au fost filmate în Parcul Naţional Cheile Bicazului - Hăşmaş, în cadrul acţiunilor de monitorizare a speciei. Potrivit specialiştilor, România are o populaţie de capre negre estimată la peste 7.000 de exemplare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Imaginile cu cele două capre negre filmate în Parcul Naţional Cheile Bicazului - Hăşmaş au fost postate pe pagina oficială de Facebook a Romsilva.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Filmarea a fost realizată de rangerii parcului în cursul acţiunilor de monitorizare a caprelor negre”, este mesajul care însoţeşte imaginile. 

Potrivit specialiştilor, capra neagră este un animal erbivor care trăieşte în zonele stâncoase montane din Europa, are picioare musculoase şi copite despicate, ce le permite să se caţere în zone stâncoase, inaccesibile altor specii. Are o înălţime de până la 130 de centimetri şi o greutate de până la 50 de kilograme, putând trăi până la 20 de ani.

Caprele negre trăiesc în grupuri de până la 30 de exemplare, structura fiind schimbată în funcţie de anotimp.

România are o populaţie dezvoltată de capre negre, specialiştii în cinegetică estimând-o la peste 7.000 de exemplare.

Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş este o arie naturală protejată de peste 6.700 de hectare, înfiinţată în 1990, cu statut de parc naţional, pentru conservarea biodiversităţii şi a peisajului, a speciilor valoroase, pentru promovarea ecoturismului şi pentru conştientizarea şi educarea publicului în spiritul protejării naturii. Zona include o largă paletă de valori naturale, culturale şi istorice.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.