Subiectele de examen pe care candidaţii pentru funcţiile de directori şi directori adjuncţi ai şcolilor publice le-au avut de rezolvat vineri includ întrebări legate de modul în care aceştia ar gestiona conflictele dintre doi colegi sau un posibil conflict iscat cu un coleg, din cauza opiniilor diferite pe teme politice. La subtestul privind cunoştinţele manageriale, candidaţii au primit întrebări grilă, cu un răspuns posibil, legate de teoriile unor experţi în educaţie din Statele Unite, Marea Britanie şi Australia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Testul dat la concursul organizat vineri şi la care s-au înscris peste 9000 de candidaţi cuprinde 50 de subiecte de tip grilă, grupate pe subteste care au avut în vedere categorii precum analogii, raţionament verbal, raţionament numeric, leadership şi cunoştinţe manageriale. 
La subtestele privind analogii, candidaţii pentru posturile de directori au fost întrebaţi, printre altele, „Prin ce se aseamănă învăţătorul şi profesorul?” şi au avut de ales dintre răspunsurile: „a. unul este mai puţin pregătit decât celălalt b. amândoi au absolvit studii superioare c. amândoi aparţin unei instituţii de învăţământ d. amândoi susţin ore de curs în faţa elevilor”.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În aceeaşi cheie, candidaţii au avut de răspuns la întrebări prin ce se aseamănă carnetul de note şi catalogul, sau manualul şi culegerea. 
La un alt subiect, candidaţilor li s-a dat perechea de cuvinte „absolvent : repetent” şi, în funcţie de modul în care cele două cuvinte sunt „conectate”, au avut de ales dintre cuvintele „a. lipsă b. predare c. absenţă şi d. apariţie” care cuvânt se conectează, în acelaşi mod, cu termenul „prezenţă”. 
Subtestul legat de raţionamentul verbal a cuprins trei texte, din care candidaţii au avut de arătat dacă unele afirmaţii sunt adevărate, false sau dacă nu se poate spune valoarea de adevăr având în vedere enunţurile din textele respective, iar la subtestul care verifică modul în care candidaţii fac raţionamente numerice au avut de rezolvat probleme din sfera matematicii.
Pentru testarea calităţilor de leadership, candidaţii au avut de răspuns unor întrebări legate de situaţii precum conflictele în şcoală între doi subalterni, sau între director şi un coleg care nu îi împărtăşeşte opiniile politice, dar avut de răspuns de asemenea, dacă ar renunţa sau ar continua un proiect început de predecesorul lor, dar care este departe de a fi finalizat şi unde documentele sunt în dezordine, dar şi dacă ar lăsa un subaltern să se ocupe de o chestiune la care ei înşişi nu se pricep.
„În fiecare zi când plecaţi de la muncă, observaţi că Traian lasă în mod sistematic documente pe biroul lui, expunând astfel informaţii confidenţiale ale şcolii. Traian lucrează pe o altă tură, astfel nu vă intersectaţi niciodată cu el la birou. Care e decizia cea mai adecvată? a. Îi transmiteţi cumva un mesaj cu recomandarea să-şi ţină documentele într-un loc sigur. b. Vă asiguraţi că dvs. nu lăsaţi documente confidenţiale pe biroul dvs. - e treaba lui Traian ce face cu documentele lui. c. Faceţi în aşa fel încât să creadă că cineva a furat documentele, ca să-i daţi o lecţie. d. Rupeţi imediat documentele vizibile care conţin informaţii confidenţiale”, a fost unul dintre subiecte.
Ultimul subtest, de verificare a cunoştinţelor manageriale, i-a pus pe candidaţi în situaţia de a face dovada că au cunoştinţe temeinice legate de managementul educaţiei, ai având de ales unu din patru răspunsuri privind teoriile educaţiei ale unor personalităţi din domeniu precum John Hattie, autor şi profesor de educaţie la universităţi din Australia, Tony Bush, profesor de leadership educaţional în Marea Britanie sau sau Peter Senge, om de ştiinţă şi autor american, specialist în educaţie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.