Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul iniţiat de către deputatul PSD Alfred Simonis pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul produselor din tutun, care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice. Legea merge la promulgare.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 201/2016 precum şi a Legii nr. 349/2002.
În vederea reducerii expunerii copiilor şi tinerilor la produsele de tutun, actul normativ extinde interzicerea comercializării prin automate precum şi interzicerea vânzării către tinerii cu vârsta sub 18 ani pentru ţigaretele electronice, flacoanele de reumplere pentru ţigarete, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Totodată, este stabilită în sarcina instituţiilor de învăţământ a obligaţiei de a introduce în regulamentele proprii măsuri coercitive aplicate elevilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea/deţinerea şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice şi dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului în incinta acestora.
De asemenea, este asigurată preluarea definiţiei ţigaretei electronice şi a flaconului de reumplere a ţigaretei electronice, aşa cum sunt prevăzute în legislaţia europeană.
Unul dintre amendamente defineşte dispozitivul electronic pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, ţigareta electronică, flaconul de reumplere, pliculeţul cu nicotină pentru uz oral, precum şi produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun.
„Introducerea pe piaţă a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral care nu respectă prevederile prezentei legi este interzisă. Nivelul de nicotină conţinut în fiecare pouch nu poate depăşi valoarea de 20 mg/pliculeţ”, mai prevede propunerea legislativă.
Totodată, este interzis pentru elevii din toate unităţile de învăţământ fumatul, precum şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun.
Este interzisă şi „comercializarea prin automate a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun”.
De asemenea, este interzisă vânzarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
„În scopul verificării vârstei persoanelor care cumpără aceste tipuri de produse vânzătorii pot solicita prezentarea unui document de identitate”, mai prevede proiectul de lege.
Este interzisă vânzarea prin dispozitive de tipul easybox/locker a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a recipientelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun. Aceste produse care se comercializează prin intermediul serviciilor de curierat trebuie să aibă tipărit pe colet, în mod cât mai lizibil, mesajul: "Atenţie! Acest pachet conţine produse din tutun şi/sau produse care conţin nicotină. A se verifica vârsta clientului".
În autorizaţia sanitară de funcţionare a unităţilor care comercializează produse din tutun, ţigarete electronice, flacoane de reumplere pentru ţigaretele electronice, dispozitive electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, (pouch-uri) pliculeţe cu nicotină pentru uz oral şi produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun se introduce o clauză specială de interzicere a vânzării produselor din tutun, ţigarete electronice, flacoane de reumplere pentru ţigaretele electronice, dispozitive electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, (pouch-uri) pliculeţe cu nicotină pentru uz oral şi produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun tinerilor sub 18 ani, mai prevede un alt amendament.
Iniţiativa legislativă introduce sancţiuni de până la 100.000 lei, în funcţie de gravitatea faptei.
„Ministerul Educaţiei stabileşte, prin Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al unităţilor de învăţământ preuniversitar, sancţiunile aplicabile elevilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea/deţinerea şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului, în incinta unităţilor de învăţământ”, mai indică sursa citată.
Pe 4 decembrie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.