Lucrările de reparaţii la podul de la Mărăcineni vor începe, miercuri, începând cu ora 9.00 fiind aplicate restricţii de circulaţie. Pentru început vor fi executate lucrări la rostul de dilataţie de pe banda întâi, astfel că pe sensul Buzău - Râmnicu Sărat se va circula doar pe o bandă din cele două.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Buzău, lucrările la podul de la Mărăcineni încep miercuri şi vor dura între patru şi şase zile. În tot acest timp, zona va fi semnalizată corespunzător.

”Conform unei adrese a Secţiei de Drumuri Naţionale Buzău din cadrul CNAIR - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, în data de 11 aprilie 2018, ora 9.00, vor începe lucrările de reparaţii la rostul de dilataţie din dreptul pilei 3, calea 1 (podul nou), banda 1, la podul peste râul Buzău, astfel că pe sensul Buzău-Rm. Sărat circulaţia va fi restricţionată de la 2 benzi la o singură bandă. Lucrările vor dura între 4 şi 6 zile şi efectuarea lor este necesară înainte de începerea reparaţiilor la podul metalic (calea 2, sensul Rm. Sărat-Buzău), pod ce va fi închis în totalitate traficului rutier. Zona lucrărilor va fi semnalizată corespunzător, iar şoferii aflaţi în tranzit trebuie să respecte indicaţiile agenţilor de poliţie prezenţi la faţa locului”, au transmis reprezentanţii Prefecturii Buzău.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Podul metalic de la Mărăcineni va rămâne închis 130 de zile, timp în care se va lucra la structura metalică, dar şi la carosabil.

Podul de la Mărăcineni se află într-o avansată stare de degradare, iar autorităţile judeţene au semnalat problema încă din primăvara anului trecut, în timp ce reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – Secţia de Drumuri Naţionale Buzău au instituit restricţii de viteză de 10 kilometri la oră la traversarea podului.

Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare a podului de la Mărăcineni este de 5 milioane de lei.

Podul metalic de la Mărăcineni a fost construit în 1932 de trupele germane. Întreţinut conform indicaţiilor constructorilor, obiectivul a fost menţinut în bună stare până în 2005, când a fost avariat de inundaţii. Atunci, obiectivul a fost înshis din luna mai până în octombrie.

Podul de la Mărăcineni, peste râul Buzău, face legătura între Muntenia şi Moldova.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.