Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei, de la Spitalul “Marie Curie”, a luat într-o lună de 15 ori mită, sumele pe care le-ar fi primit de la părinţii copiilor pe care i-a consultat sau i-a operat fiind între 50 de lei şi 1.350 de euro. Pentru cei 1.350 de euro ceruţi de la mama unui băiat pe care l-a operat, Burnei a încheiat un simulacru de contract de donaţie şi a folosit banii ca să îşi cumpere bilete de avion pentru o deplasare la o conferinţă în străinătate. Procurorii au găsit la percheziţiile făcute în biroul lui Burnei peste 13.000 de lei, 5.000 de euro şi 750 de dolari, potrivit procurorilor Parchetului Tribunalului Bucureşti.
Gheorghe Burnei, pus sub acuzare pentru luare de mită şi suspectat de experimente neautorizate pe copii, a fost plasat duminică în arest la domiciliu, în urma deciziei luate de Tribunalul Bucureşti, care a respins cererea procurorilor Parchetului Capitalei de arestare preventivă a chirurgului ortoped.
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au arătat, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că, în perioada 26 octombrie - 24 noiembrie, medicul Gheorghe Burnei a pretins şi a primit de 15 ori mită de la părinţii unor copii internaţi la Spitalul “Marie Curie”, pe care i-a operat sau doar i-a consultat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Mita pe care ar fi luat-o Gheorghe Burnei varia între 50 de lei şi 1.350 de euro. Astfel, părinţii a opt copii i-ar fi dat mită între 50 şi 500 de lei lui Burnei când au mers la consultaţii, în perioada 26 octombrie - 16 noiembrie.
Alţi 7.200 de lei şi 1.850 de euro ar fi ajuns în buzunarul medicului Gheorghe Burnei în perioada 2-24 noiembrie, bani pe care i-ar fi primit de la părinţii a şapte copii pe care i-a operat, sumele pentru intervenţii chirurgicale fiind între 500 de lei şi 1.350 de euro, au mai arătat procurorii care au cerut arestarea preventive a acestuia.
Anchtatorii susţin că Burnei lua mită nu doar de la părinţii copiilor pe care îi consulta sau îi opera, ci şi de la cei pe care făcea experimente.
“În cazul altor copii ai căror părinţi nu realizează că, de fapt, copilul a fost supus unui experiment eşuat, inculpatul continuă să îi opereze sub pretextul că le remediază operaţiile, dar în realitate continuă experimentele. Cu toate că procedează în această manieră, inculpatul nu are scrupule să primească sume de bani cu titlu de mită de la părinţii copiilor operaţi”, au scris procurorii în referatul cu propunere de arestare.
Procurorii mai spun că Burnei nu solicita direct bani şi îi accepta înainte de intervenţia chirurgicală doar foarte rar, însă după operaţii le permite părinţilor să îl “gratifice” cu sume de bani sau foloase.
În cazul în care cerea bani anterior intervenţiei chirurgicale, Burnei încerca să “mascheze” sumele pe care le primea într-o formă aparent legală, încheind un înscris sub semnătură privată pe care îl intitula contract de donaţie.
Astfel, în 21 noiembrie, Burnei i-ar fi cerut unui femei care voia să îi opereze băiatul 1.350 de euro, iar pentru a ascunde faptul că banii sunt daţi cu titlu de mită, i-ar fi spus că aceştia vor fi donaţie pentru secţia de Ortopedie a Spitalului “Marie Curie”, pe care acesta o conducea. Medicul l-a operat pe băiat în 24 noiembrie, iar la finalul intervenţiei chirurgicale, i-ar fi cerut mamei acestuia, denunţătoare în cauză, cei 1.350 de euro, pe care i-a şi primit în aceeaşi zi.
Legea drepturilor pacientului prevede însă că “personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supuna pacientul niciunei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective”.
Procurorii spun că suma de 1.350 de euro nu poate fi considerate donaţie, întrucât a fost solicitată anterior operaţiei făcute de Burnei, care a pus astfel “presiune pe o persoană aflată într-o stare de vulnerabilitate faţă de el”. Mai mult, anchetatorii susţin că Burnei a avut iniţiativa de a fi dată suma de bani, între acesta şi denunţătoare a fost încheiat “un simulacru de contract”, banii nu au intrat în contabilitatea spitalului, ci au fost opriţi de medic, care i-a folosit “pentru achiziţionarea unor bilete de avion pentru o deplasare la o conferinţă în străinătate”.
Dosarul a fost deschis în 28 septembrie, în urma unui denunţ făcut împotriva chirurgului ortoped Gheorghe Burnei, procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti dispunând atunci începerea urmăririi penale pentru fapta de luare de mită. În denunţ se arăta că medicul Gheorghe Burnei, prin intermediul “sorei M.”, i-a solicitat denunţătoarei 4.000 de euro pentru a-i procura şi pentru a-i instala copilului acesteia o tijă metalică.
În 8 decembrie, procurorii au extins urmărirea penală pentru 16 infracţiuni de luare de mită, iar în 11 decembrie l-au pus sub acuzare şi l-au reţinut pe Gheorghe Burnei pentru 15 dintre aceste fapte. Procurorii au solicitat Tribunalului Bucureşti arestarea preventive a lui Burnei, însă instanţa a dispus ca medicul să fie plasat în arest la domiciliu, decizie care a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Anchetatorii îşi bazează acuzaţiile pe declaraţiile martorilor, pe acte medicale şi medico-legale, pe chitanţe şi facturi găsite la percheziţiile făcute în 10 decembrie, dar au şi convorbiri interceptate în cauză.
Procurorii susţin că există suspiciunea rezonabilă ca numărul faptelor de care ar putea fi acuzat Burnei să crească, deoarece acuzaţiile care i se aduc privesc faptele săvârşite în doar o parte din perioada supusă cercetărilor.
Arestarea preventivă a lui Burnei a fost cerută de procurori pe motiv că medicul, prin activitatea defectuoasă pe care o exercită, “prezintă un pericol concret pentru starea de sănătate sau chiar pentru viaţa pacienţilor săi minori”.
“Avem în vedere numeroasele declaraţii ale părinţilor copiilor care au suferit intervenţii chirurgicale efectuate de Burnei Gheorghe, copii cărora starea de sănătate li s-a înrăutăţit considerabil în urma intervenţiilor inculpatului. Au rezultat cazuri în care copii cu activitate fizică anterioară întâlnirii cu Burnei Gheorghe specifică vârstei au involuat până la mobilitate sporadică, dificilă şi chiar până la paralizie. Faptele săvârşite de inculpatul Burnei Gheorghe împotriva interesului copiilor puşi în grija sa de către părinţi sunt cu atât mai grave cu cât este poziţia sa profesională mai ridicată”, au scris procurorii în referat.
Anchetatorii mai spun că Gheorghe Burnei nu îşi asumă nicio responsabilitate şi, atunci când, părinţii îl confruntă, “devine violent verbal şi aruncă, în mod fals, asupra părinţilor deja greu încercaţi o vină suplimentară”.
Mai mult, susţin procurorii, în cauză există indicii şi că Burnei ar fi săvârşit infracţiuni contra vieţii şi integrităţii corporale sau sănătăţii, în care victimele sunt minori aflaţi anterior într-o stare de sănătate precară, “stare pe care inculpatul prin acţiunile sale intenţionate a agravat-o”, astfel încât lăsarea lui în libertate ar putea îngreuna cerectările.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...