Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a aplicat primele amenzi, după intrarea în vigoare, la 1 august 2021, a contractelor de delegare a serviciului către cei patru operatori din regiune. Nivelul sancţiunilor se ridică la 84.400 de lei şi au fost aplicate pentru nerespectarea orelor de plecare a vehiculelor de la capetele de linie, precum şi pentru nerespectarea indicatorilor de performanţă.
Potrivit unui comunicat de presă de joi al TPBI, sumele datorate de fiecare operator vor fi oprite de TPBI din garanţia de bună execuţie depusă la semnarea contractului.
”STB SA, care este principalul operator de transport din regiune, asigurând funcţionarea a 175 de linii din totalul celor 200 din regiune, are şi cele mai multe abateri şi va suporta amenzi în valoare totală de 57.500 lei pentru nefuncţionarea sistemului de monitorizare a vehiculelor, dar şi pentru nerespectarea programului de plecare a vehiculelor de la capetele de linie (131 de plecări întârziate şi 442 plecări înaintate). Pe de altă parte, TPBI a constatat incapacitatea fizică a STB SA de a asigura curăţenia pentru toate vehiculele şi a avertizat operatorul că nu respectă procedurile stabilite şi că personalul alocat acestui serviciu este total insuficient”, se arată în document.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
La rândul său, STV SA, al doilea operator ca mărime, asigurând transportul pe 19 linii regionale, a primit sancţiuni în valoare totală de 24.400 lei, pentru nerespectarea indicatorilor de performanţă, la care se adaugă 44 de abateri privind plecarea de la capete de linie (19 plecări întârziate şi 25 de plecări înaintate).
Şi societatea Regio Serv Transport SRL, care operează doar două linii regionale, a primit amenzi în valoare de 2.500 lei, dar pentru 25 de abateri de la programul de transport, prin neefectuarea unor curse programate.
Singura societate care nu a fost sancţionată de către TPBI este Ecotrans STCM SRL, care operează patru linii regionale, în activitatea acesteia nefiind identificată nicio neconformitate.
”TPBI precizează că acţiunile de control vor continua la toţi operatorii, pe întreaga perioadă de 10 ani a derulării contractelor de delegare a serviciului public de transport de călători. Pe de altă parte, TPBI aminteşte publicului că, începând cu data de 1 septembrie a.c., vor fi intensificate şi acţiunile de control al titlurilor de călătorie, iar călătorii frauduloşi vor fi amendaţi cu sume, de la 80 de lei (suprataxă), până la 300-500 de lei (proces-verbal de contravenţie). TPBI face apel la călători să îşi achite deplasările utilizând toate facilităţile puse la dispoziţie în acest sens: plata cu card de transport, cu cardul bancar contactless direct la validator, plata de pe telefonul mobil prin aplicaţia 24Pay sau prin SMS etc”, a mai transmis asocierea.
TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorităţi publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competenţă, conform Regulamentului CE 1370/2007.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.