Agenţii de poliţie rutieră au fost nevoiţi să oprească maşina lui Ilie Năstase prin blocare, pentru că acesta a plecat de pe loc după un schimb de replici cu un poliţist, chiar dacă acesta l-a somat să oprească şi i-a cerut să se legitimize, a declarat vineri şeful Brigăzii Rutiere, Victor Gîlceavă. El a povestit evenimentul de vineri dimineaţă, când Ilie Năstase a refuzat să fie testat cu alcooltestul şi a devenit agresiv, motiv pentru care poliţiştii l-au încătuşat şi l-au dus la INML pentru recoltarea de probe biologice. Şeful Poliţiei Rutiere recunoaşte că a fost folosită forţa, dar spune că procedurile au fost respectate întocmai de poliţişti.
„În jurul orei 4.45, un echipaj care era pe Şoseaua Nordului a dat semnal de oprire pentru un autovehicul. Şoferul a oprit iniţial, apoi după o scurtă discuţie cu agentul, a pornit din nou, fiind necesară urmărirea şi oprirea maşinii la aproximativ 200 de metri prin blocare”, a declarat Victor Gîlceavă vineri, într-o conferinţă de presă.
Ulterior, unul dintre agenţi i-a cerut lui Ilie Năstase să se legitimeze şi să sufle în fiolă în condiţiile în care emana vapori de alcool. Pentru că fostul tenisman a refuzat să fac alcooltestul şi a devenit agresiv, motiv pentru care poliţiştii l-au încătuşat şi l-au urcat în autospeciala de poliţie, pentru a-l duce la INML în vederea recoltării de probe biologice.
„A avut 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare ce necesită recoltarea de sânge. Şoferul a fost supus şi unui test pentru stabilirea prezenţei de etnobotanice în sânge, rezultatul fiind negativ. Urmare a refuzului prelevării de mostre bologice, a fost întocmit un dosar penal. Pentru conduita necorespunzătoare, a fost sancţionat contravenţional cu 1.000 de lei”, a spus şeful Brigăzii Rutiere.
Victor Gîlceavă a recunoscut că a fost folosită forţa în cazul lui Ilie Năstase, însă procedurile au fost respectate întocmai de către agenţii de poliţie.
„Vă asigur că poliţiştii au aplicat întocmai prevederile legale pentru procedura de încătuşare şi ducerea şoferului la secţie. Nu a fost târât, a fost doar scos din maşină, încătuşat şi introdus în autospeciala de poliţie. (...) Nu pot să vă spun de unde sunt rănile pe care vi le-a arătat, pot să vă spun doar că nu am niciun dubiu privind respectarea procedurilor de către poliţiştii rutieri”, a explicat Gîlceavă.
Despre cel de-al doilea dosar penal deschis pe numele lui Ilie Năstase la doar câteva ore după primul, Victor Gîlceavă a precizat că fostul tenisman a depăşit, pe scuter, linia continuă într-un viraj la stânga, motiv pentru care a fost oprit de poliţie. El a prezentat agenţilor un permis necorespunzător categoriei de vehicul condus, asta pe lângă faptul că nu mai avea dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice după evenimentul de vineri dimineaţă.
Tenismanul Ilie Năstase a ajuns la Poliţie după un scandal cu poliţiştii vineri dimineaţă, pe Şoseaua Nordului din Capitală, fiindu-i deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. La rândul său, Ilie Năstase acuză poliţiştii că au fost agresivi cu el atunci când i-au cerut să sufle în aparatul alcooltest, spunând că l-au tras cu forţa din maşină şi l-au trântit la pământ pentru a-i pune cătuşele. Năstase afirmă că i-a fost recoltat şi sânge pentru testul pentru consumul de droguri, întrebându-se de ce a fost nevoie să facă şi asta şi a adăugat că era suficient de conştient pentru a conduce maşina, locuind aproape de Parcul Herăstrău, unde a fost oprit de echipajul de poliţie. Tenismanul spună că va sesiza CEDO şi va cere daune de câteva milioane de euro. Năstase a fost din nou oprit de poliţişti în trafic vineri, când conducea un scuter pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală având permisul suspendat. Fostul tenisman a fost luat de poliţişti şi dus la audieri, urmând să-i fie deschis un nou dosar penal după cel pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.