Un brancardier de la Spitalul Judeţean Arad este cercetat de Poliţie, după ce a fost prins având la el medicamente şi consumabile medicale în timp ce pleca de la locul de muncă. În paralel, conducerea unităţii medicale a luat decizia de a-i desface contractul de muncă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În urma unei colaborări între instituţia noastră şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Arad, un angajat al spitalului, pe postul de brancardier, a fost depistat având asupra lui – în timp ce pleca de la locul de muncă – mai multe consumabile medicale şi medicamente”, a anunţat Spitalul Judeţean Arad, vineri, într-un comunicat de presă.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Managerul unităţii medicale, Florina Ionescu, a precizat că, în paralel cu ancheta Poliţiei, a fost luată decizia desfacerii contractului de muncă al bărbatului.
 
”De când am fost numită manager al acestui spital am avut ca principală preocupare asigurarea tuturor celor necesare îngrijirii pacienţilor. Nu a fost uşor deoarece nu avem mulţi bani la dispoziţie şi aceştia trebuie drămuiţi cu atenţie pentru ca personalul medical să aibă toate cele necesare tratării şi îngrijirii bolnavilor. Nu pot să concep că, în timp ce noi depunem eforturi susţinute să le asigurăm, alţi colegi sustrag bunuri, vitale salvării pacienţilor. Aşadar, acţiunea de verificare a acestui brancardier a avut loc ca urmare a unor suspiciuni referitoare la sustragerea de medicamente şi alte bunuri de uz medical, din spital. În paralel cu ancheta poliţiei, noi am dispus, prin intermediul comisiei de disciplină, desfacerea contractului de muncă al acestuia”, a declarat ec. Florina Ionescu, managerul SCJU Arad.
 
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a cerut toleranţă zero faţă de furturile din spital.
 
”Cu toţii facem eforturi mari să schimbăm aspectul sistemului medical arădean şi încrederea în Spitalul Judeţean. De aceea, am declarat şi am cerut toleranţă zero faţă de furturile din spital, care sunt un atentat la viaţa pacienţilor, un abuz incredibil al celor de care depind oamenii în cele mai  vulnerabile ipostaze. Aceste acţiuni de control trebuie continuate şi înăsprite, fiindcă nu este corect nici faţă de pacienţi şi nici faţă de angajaţii cinstiţi ca spitalul să fie afectat şi să sufere din cauza unor hoţi fără scrupule", a declarat Iustin Cionca.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.