Bogdan Aurescu a anunţat că, până în momentul de faţă, doar Malta şi Nigeria nu permit organizarea de secţii de votare pe teritoriile lor, la alegerile parlamentare, în contextul pandemiei de coronavirus. MInistrul Afacerilor Externe i-a încurajat pe românii cu domiciliul în străinătate să se înregistreze pentru votul prin corespondenţă, pentru că e cea mai sigură cale de a vota, în condiţiile actuale de pandemie. „Ştiu că există unele rezerve din partea cetăţenilor români, de exemplu, datele cu caracter personal sau traseul buletinului de vot. Toate aceste rezerve sunt nejustificate”, a adăugat Aurescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Principalele declaraţii ale ministrului Bogdan Aurescu în conferinţa de presă susţinută vineri la sediul MAE:

„- Având în vedere acest context special, am transmis din luna iunie instrucţiuni misiunilor României în străinătate să contacteze autorităţile competente din ţările de reşedinţă.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

- În conformitate cu informaţiile comunicate până la acest moment de misiunile României în străinătate, pe baza dialogului oficial desfăşurat cu autorităţile competente din statele de reşedinţă şi în contextul măsurilor dispuse de acestea în funcţie de evoluţa pandemiei de COVID-19 la nivelul fiecărei ţarii, vă putem aduce la cunoştinţă următoarele:

- Singurele state care au informat că nu vor permite organizarea de secţii de votare pe teritoriul lor sunt două, Malta şi Nigeria. Există o serie de state, inclusiv cele cu comunităţi de români, care au transmis acordul de principiu pentru organizarea de secţii de votare pe teritoriul lor. Aceste acorduri preliminare sunt condiţionate de mai mulţi factori, precum luarea în considerare a evoluţiei situaţie epidemiologice, ceea ce este firesc, stabilirea detaliilor finale privind organizarea alegerilor şi/sau implementarea strictă a tuturor măsurilor de protecţie sanitară care sunt valabile în statul de reşedinţă, respectiv sub rezerva introducerii unor noi măsuri de siguranţă sanitară, dacă evoluţia pandemiei o va impune.

- Menţionez o parte din ţările care ne-au transmis acordul: Australia, Austria, Belgia, Italia, Canada, Elveţia, Franţa, Germania, Luxemburg, Republica Moldova, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Marea Britanie, Spania, Statele Unite ale Americii, Ungaria, Turcia la care se adaugă şi alte state  cum ar fi Emiratele Arabe Unite, Grecia, Maroc, Mexic, Noua Zeelandă, Pakistan, Federaţia Rusă. Există state cum sunt Danemarca şi Finlanda unde nu se preconizează, conform informaţiilor transmise de către misiunile noastre diplomatice dificultăţi în obţinerea acordului de înfiinţare de secţii. De asemenea, autorităţile din Cipru şi Slovacia au transmis acordul verbal pentru organizarea de secţii de votare.

- Vom putea să organizăm secţii de votare la sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în state unde misiunile nu propun în mod tradiţional înfiinţarea de secţii de votare în alte locaţii pentru că sunt comunităţi româneşti foarte mici, fie dispersate pe teritoriul statului respectiv, în Africa de Sud, în Argentina, în Brazilia, în Bulgaria, în Croaţia, Filipine, Indonezia, Japonia, Lituania, Republica Macedonia de Nord, Palestina, Peru, Katar, Singapore, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria.

- Potrivit datelor centralizate la nivelul MAE, există state care impun măsuri şi condiţii speciale, în contextul situaţiei epidemiologice şi care au unu anumit impact asupra procesului electoral cum ar fi realizarea de analize de risc epidemiologic şi de implementare a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului pentru fiecare locaţie în care este organizată secţie de votare - este cazul Marii Britanii şi Olandei. Limitarea numărului maxim de persoane aflate în incinta secţie de votare sau în proximitatea imobilului respectiv şi controlul strict al accesului în secţie – este cazul Marii Britanii, Belgiei, Luxembourgului. Un alt exemplu este Irlanda unde autorităţile irlandeze au informat că există obligaţia respectării măsurilor restrictive în vigoare la momentul votului. În acest moment sunt anumite oraşe din Irlada unde nu se pot organiza activităţi în spaţiu închis, dar vom vedea care este evoluţia la momentul votului. Unele dintre aceste state au recomandat anterior utilizarea votului prin corespondenţă. De aceea noi punem un accent deosebit către comunităţile de români din afara graniţelor pentru folosirea acestei modalităţi de vot şi anume votul prin corespondenţă, care permite votul cu protejarea sănătăţii în orice condiţii.

- Vreau să rcomand în mod puternic, insistent ca cetăţenii cu domiciliul în străinătate să se înregistreze pe portalul votstrainatate.ro. Chiar dacă doar două state nu au permis până acum organizarea de secţii de votare pe teritoriile lor, sunt multe state care au recomandat încurajarea votului prin corespondenţă. Ştiu că există unele rezerve din partea cetăţenilor români, de exemplu, datele cu caracter personal sau traseul buletinului de vot. Toate aceste rezerve sunt nejustificate, cred că toate acestea trebuie clarificate.

- Astfel de măsuri restrictive mai pot apărea şi în alte state, în funcţie de măsurile pe care le vor lua statele respective în contextul pandemiei de COVID-19. Există unele state în care în mod tradiţional autorităţile, indiferent de contextul actual al pandemiei, nu permit secţii de votare decât în sediile misiunilor diplomatice sau consulare. Este cazul Canadei, Cehiei, Slovaciei şi Estoniei. Nu poate fi exclus, ca în funcţie de evoluţia pandemiei, statele să revină asupra informaţiilor comunicate”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.