Blocul Naţional Sindical a trimis Guvernului României o adresă oficială prin care cere convocarea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, pentru găsirea soluţiilor privind transferul contribuţiilor sociale de la angajaţi înapoi la angajatori, aşa cum a cerut Consiliul Europei în vara acestui an.
Prin Rezoluţia privind aplicarea Codului european de securitate socială de către România, adoptată în 10 iulie 2024, Comitetul de miniştri din cadrul Consiliului Europei a cerut Guvernului României să ia măsurile necesare pentru a reechilibra proporţiile contribuţiilor de asigurări sociale suportate de angajatori sau de stat, pe de o parte, şi de angajaţi, pe de altă parte, pentru alinierea dispoziţiilor Codului fiscal la cerinţele articolului 70(2) din Cod în această privinţă.
Astfel, Codul a stabilit cotele de contribuţie care trebuie suportate de salariaţi pentru pensie, în 2018 şi 2019, la 25% din salariul lor brut, în timp ce angajatorii trebuie să plătească contribuţiile de asigurări sociale doar în caz de conditii grele sau deosebite de muncă în cotă de 4% si respectiv 8% din salariu. Referitor la asigurările de sănătate, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a reţinut că acestea sunt de 10% şi se datorează tot de către salariaţi. Angajatorii erau obligaţi să plătească o contribuţie de 2,25% pentru asigurările de muncă ale salariaţilor, printre altele, cele pentru şomaj şi accidente de muncă.
Reproşurile Consiliului Europei
Comitetul de Miniştri a remarcat, de asemenea, că reforma Guvernului român a avut ca scop simplificarea sistemului de administrare şi colectare a contribuţiilor şi că creşterea cotelor pe cheltuiala angajaţilor a fost însoţită de măsuri compensatorii fiscale. „Totuşi, Comitetul de Miniştri a observat că cifrele prezentate de Guvern nu au demonstrat că valoarea totală a contribuţiilor suportate de angajaţi conform noilor reguli au rămas sub 50% din costurile totale ale beneficiilor primite de angajaţi”, se arată în Rezoluţia Comitetului de miniştri al Consiliului Europei.
Comitetul de Miniştri ia act de răspunsul guvernului că nu au fost adoptate acte normative de modificare a nivelului contribuţiilor obligatorii de asigurări sociale plătite de angajaţi şi angajatori şi notează că, potrivit datelor furnizate de Guvernul român, în 2022, cea mai mare parte a contribuţiilor sociale şi de sănătate este acoperită, în principal, din sumele plătite de angajaţi.
„Prin urmare, Comitetul Miniştrilor constată că dispoziţiile menţionate care reglementează finanţarea prestaţiilor de asigurări sociale în România nu sunt încă în conformitate cu articolul 70 alineatul (2) din Cod, care prevede ca totalul contributiilor de asigurare suportate de salariaţi să nu depăşească 50% din totalul resurselor financiare alocate protecţiei şi protejării acestora şi membrilor familiilor lor. În concluzie, Guvernul trebuie să ia măsurile necesare pentru reechilibrarea cotelor respective din contribuţiile de asigurări sociale suportate de către angajatori sau de stat, pe de o parte, şi de către angajaţi, pe de altă parte, în vederea aducerii
prevederile Codului fiscal în conformitate cu articolul 70(2) din Cod în acest sens”, se mai arată în Rezoluţia citată.
Ce solicită BNS
Cu alte cuvinte, notează Blocul Naţional Sindical, România încalcă din anul 2017 Codul European de Securitate Socială, când Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr.79/2017, prin care contribuţiile sociale au fost transferate aproape în totalitate din sarcina angajatorilor în sarcina angajaţilor, iar Comitetul de miniştri din cadrul Consiliului Europei atrage atenţia că trebuie operate modificările urgent de către Guvernul României în Codul fiscal.
„Blocul Naţional Sindical reaminteşte că încă din 2018 a depus o serie de eforturi pentru a rezolva această situaţie în ţară, însă toate acestea n-au primit un răspuns favorabil din partea autorităţilor române”, precizează BNS.
Sindicaliştii BNS salută decizia Comitetului de miniştri al Consiliului Europei şi solicită ministrului Finanţelor Publice, Marcel Boloş, un punct de vedere public pe această temă, în contextul în care echipa de la MF „nu a cuprins absolut nimic despre îndreptarea acestei speţe în planul fiscal al României, negociat cu Comisia Europeană pentru următorii 7 ani”.
„Considerăm, de asemenea, necesară o poziţie publică pe acest subiect şi din partea ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, dat fiind că şi-a exprimat în nenumărate rânduri intenţia de reducere a taxării muncii în România. Reamintim că Blocul Naţional Sindical îşi doreşte să sprijine un dialog social constructiv, având ca scop final crearea unui cadru legal echitabil şi eficient, care să protejeze drepturile lucrătorilor şi să contribuie la creşterea calităţii vieţii acestora.În prezent, angajaţii asigură 63,5% din cheltuielile întregului sistem de protecţie socială şi 80,5% din cheltuielile sistemului public de pensii şi sistemului de asigurări de sănătate”, se mai arată în comunicatul de presă al BNS.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.