Liderul Organizaţiei de Tineret a PSD, Gabriel Petrea, propus ministru al Consultării Publice şi Dialogului Social, are 32 de ani şi este unul din cei mai tineri miniştri ai Cabinetului Grindeanu. Din poziţia de preşedinte al Asociaţiei Studenţilor din Universitatea Politehnică, el a făcut parte din echipa de campanie electorală a Ecaterinei Andronescu. Petrea spunea că a intrat în PSD la invitaţia lui Victor Ponta şi a lui Nicolae Bănicioiu, după ce a văzut că "majoritatea lucrurilor se decid în politică".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Născut la 30 octombrie 1984, Petrea este lider al Tineretului Social Democrat, el obţinând funcţia după ce a demisionat din postul de viceprimar al sectorului 6, pe care l-a ocupat din 2012 şi până la 16 noiembrie 2015.

Înainte de a ajunge viceprimar din partea USL, el a condus mai multe organizaţii neguvernamentale şi a avut mai multe funcţii în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti şi în Ministerul Educaţiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Petrea a absolvit Colegiul Naţional “Unirea” Focşani şi Facultatea de Automatică şi Calculatoare Bucureşti. În 2004 a fost ales preşedinte al Ligii Studenţilor din cadrul facultăţii, iar în 2005, secretar general al Uniunii Studenţilor din România (USR). Din 2006 a fost ales preşedinte al Asociaţiei Studenţilor din Universitatea Politehnică, iar în 2007 a fost preşedinte al Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR).

În campania electorală din 2008, Petrea a fost implicat într-un scandal, presa relatând că ar fi fost acceptat în echipa de campanie a Ecaterinei Andonescu în condiţiile în care statutul UNSR nu-i permitea acest lucru. Tot în 2008, el a fost angajat ca inginer de sistem la Universitatea Politehnică, instituţie al cărei rector a fost Ecaterina Andronescu, până în 2012.

În februarie 2009, după ce Andonescu a devenit ministru al Educaţiei, Gabriel Petrea a fost patru luni în postul de consilier personal la biroul unui secretar de stat din minister, după cinci luni ajungând director la Unitatea de Management al Proiectelor Finanţate din Fonduri Structurale din cadrul Ministerului Educaţiei. El a rămas în funcţie doar câteva luni.

"Eu în 2003 am intrat la facultate. În toamna lui 2003 au fost alegeri la Liga Studenţilor din Automatică, pe care le-am câştigat - au fost 13 candidaţi atunci. După aceea s-a înfiinţat Asociaţia Studenţilor din Politehnică (...) În momentul in care am intrat in Uniunea Naţională a Studenţilor din România - mergând mai mult prin ţară - am început sa cunosc diverse persoane, printre ele: Victor Ponta, Nicu Bănicioiu, Andronescu, Orban, Cosmin Guşă – cam tot ce era atunci la tineret din toate partidele politice. După ce am discutat cu ei, (...) am văzut că majoritatea lucrurilor se decid în politică şi am luat decizia ca cel puţin la început să vedem şi noi ce se întâmplă. Şi între 2006 şi 2007 a fost o invitaţie şi am devenit membru simplu, fără funcţii de conducere, la PSD. În 2009 am devenit mult mai activ în politică în timpul campaniei domnului Geoană, când am preluat Liga Studenţilor Social Democraţi", spunea Petrea, într-un interviu pentru Hotnews, în 2015.

În acelaşi interviu, el afirma că Ponta şi Bănicioiu sunt cei care l-au invitat să intre în partid.

La alegerile din 11 decembrie, Petrea a câştigat un mandat de deputat, fiind primul pe lista Camerei Deputaţilor din partea PSD.

Potrivit declaraţiei sale de avere din iunie 2016, Gabriel Petrea deţine trei terenuri intravilane şi două apartamente în Capitală, precum şi un autoturism Ford fabricat în 2010. În declaraţia de avere el a menţionat şi "daruri de nuntă şi de botez" de 95.000, 320.000 de lei, 3.500 de dolari şi 1.000 de lire sterline.

Gabriel Petrea are şi două credite bancare - unul de 64.260 de euro, contractat în 2010 şi scadent în 2040 şi celălalt în valoare de 100.000 de euro, contractat în 2014 şi scadent în 2043.

La capitolul venituri, Petrea a obţinut 41.109 de lei din funcţia de viceprimar al Sectorului 6 şi 5.162 de lei din funcţia de director general adjunct la Universitatea Politehnică Bucureşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.