Avocatul Poporului solicită ministrului Sănătăţii un punct de vedere referitor la necesitatea reglementării la nivel naţional a contenţionării pacienţilor care sunt internaţi în alte secţii decât cele de psihiatrie. Instituţia cere ca Ministerul să precizeze criteriile în baza cărora se poate dispune contenţionarea, durata maximă a acesteia, dispozitivele care pot fi utilizate, intervalul de timp la care trebuie să se verifice starea pacientului contenţionat şi conduita obligatorie a personalului medical.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Plecând de la informaţiile din spaţiul public privind situaţia de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, şi a solicitat ministrului sănătăţii un punct de vedere referitor la necesitatea reglementării la nivel naţional a contenţionării pacienţilor care sunt internaţi în alte secţii decât cele de psihiatrie şi la măsurile care urmează a fi luate pentru adoptarea unei proceduri care să prevadă criteriile în baza cărora se poate dispune contenţionarea, durata maximă a acesteia, dispozitivele care pot fi utilizate, intervalul de timp la care trebuie să se verifice starea pacientului contenţionat, conduita obligatorie a personalului medical etc”, a transmis, joi, Avocatul Poporului.

Sursa citată a precizat că, în urma verificării prevederilor legale aplicabile pentru situaţiile în care personalul medical recurge la metoda contenţionării pacienţilor agitaţi/violenţi, s-a constatat că Ordinul ministrului sănătăţii nr. 488/2016 de aprobare a normelor de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 reglementează în detaliu contenţionarea pacienţilor cu afecţiuni psihice, însă, în cazul pacienţilor care sunt internaţi în alte secţii decât cele de psihiatrie, nu există o reglementare similară.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”În opinia noastră, având în vedere că procedura contenţionării înseamnă o afectare serioasă a libertăţii de mişcare, aceasta ar trebui să fie tratată în mod unitar în toate unităţile spitaliceşti din ţară”, a mai transmis Avocatul Poporului.

Potrivit instituţiei, încă din anul 2015 problema contenţionării pacienţilor a fost în atenţia instituţiei Avocatul Poporului.

Secţia ATI Covid a Spiralului Judeţean Sibiu estevizată e mai multe anchete, după ce un fost angajat a reclamat că pacienţii sunt sedaţi şi legaţi de pat, ceea ce a dusla decesul lor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.