Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), are, conform declaraţiei de avere, acţiuni la companii precum Netflix, Samsung, Siemens sau Telekom, un apartament în Timişoara, dar şi împrumuturi contractate pentru campania electorală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit declaraţiei de avere postate pe site-ul Primăriei Timişoara, Dominic Fritz are un apartament de 63 de metri pătraţi în Timişoara, cu un teren aferent de 50 de metri pătraţi, ambele achiziţionate în anul 2015. El are, de asemenea, mai multe conturi deschise la bănci din Germania şi din România, în care a adunat aproximativ 19.000 de euro şi 1.000 de lei.

De asemenea, primarul Fritz este acţionar la mai multe companii, printre care Netflix, Samsung, Siemens sau Telekom. În total, valoarea acţiunilor deţinute la cele 11 firme se ridică la aproape 33.000 de euro.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Dominic Fritz are însă şi datorii. În declaraţia de avere a precizat că are trei împrumuturi făcute în anul 2020 şi scadente în 2021, toate luate pentru campania electorală, şi care însumează 87.000 de lei.

În 2019, între ianuarie şi septembrie, primarul Dominic Fritz a câştigat 41.705 euro, pe cand lucra în administraţia prezindenţială din Germania. De asemenea, acesta a obţinut aproape 9.000 de lei din închirierea apartamentului.

Şi viceprimarii municipiului Timişoara şi-au depus declaraţiile de avere.

Astfel, viceprimarul USR PLUS Ruben Laţcău este cel mai puţin avut dintre conducătorii primăriei. Tot ce apare în declaraţia lui de avere este pe numele soţiei. Mai exact, este vorba de două apartamente, unul cumpărat în 2015 şi unul primit prin donaţie în 2010 de soţia sa, dar şi de un autoturism marca Mercedes Benz din 2019, cumpărat tot de soţie.

Viceprimarul are un depozit deschis anul trecut, de 21.000 de euro. Acesta a câştigat, în anul 2019, ca angajat al companiei Continental Automotive, 97.000 de lei, în timp ce soţia sa a adus acasă 34.000 de lei, salarii de la cele două firme la care este angajată. De asemenea, soţia lui viceprimarului Laţcău a obţinut premii şi o bursă, în valoare de peste 16.000 de lei.

În schimb, cel de-al doilea viceprimar Cosmin Tabăra - PNL (fiul fostului ministru al Agriculturii Valeriu Tabără şi soţul fostei gimnaste Simona Amânar) deţine 5 terenuri intravilane şi un garaj, are în Timişoara un teren de 723 mp, în Dumbrăviţa un teren de 736 mp şi 3 terenuri la Râu de Mori, în judeţul Hunedoara, însumând 3.176 mp. Garajul are 18 mp şi se află în Timişoara, pe Calea Aradului. Toate acestea sunt obţinute cu ani în urmă şi sunt deţinute împreună cu soţia.

Tabără are o casă în Timişoara, din 2002, şi două apartamente, unul în Timişoara şi unul în Constanţa, dar şi o casă de vacanţă la Râu de Mori, în judeţul Hunedoara, de 200 mp, tot împreună cu soţia.

Viceprimarul Cosmin Tabără are un autoturism Toyota Corola din 2018, un Ford Ka din 2000 – donaţie din partea Comitetului Olimpic Român pentru soţie, un Renault Megane din 2000, o autoutilitară Toyota din 2011 şi o remorcă auto, dar şi o motocicletă.

Familia lui Cosmin Tabără are ceasuri şi bijuterii de aproximativ 6.000 de euro, dar şi arme de vânătoare de 7.100 euro, dobândite de-a lungul a 8 ani.

În bănci, familia Tabără are 12 conturi care însumează aproape 300.000 de lei incluzând conturi curente, depozite, fonduri de investiţii şi renta viageră a soţiei în calitate de medaliată olimpică. De asemenea, în conturi familia mai are aproape 40.000 de euro.

Cosmin Tabără a contractat şi un credit în 2008, care este scadent în 2031, în valoare de 96.000 de euro.

La capitolul ”Venituri”, viceprimarul a trecut suma de 8.648 de lei, remuneraţie încă restantă ca asistent universitar la Universitatea de Ştiinţe Agricole din Timişoara, şi 48.000 de lei din servicii juridice la Cabinetul individual de avocatură. Soţia, Simona Amânar Tabără, a obţinut 52.505 lei din activitatea de lector la Universitatea de Vest Timişoara şi alti 200.400 lei de la Ministerul Tineretului şi Sportului ca sportiv medaliat olimpic. Sunt menţionate în declaraţia de avere şi alocaţiile celor 3 copii, în valoare totală de 4.806 lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.