Poliţiştii din Argeş continuă cercetările în cazul turiştilor surprinşi de două avalanşe mari la cabana Capra din Făgăraş, fiind deschis un dosar penal pentru înşelăciune. Între timp, s-a stabilit identitatea persoanelor aflate la cabană şi au fost identificate 14 maşini, care nu au putut fi scoase încă de sub zăpadă. Anchetatorii vor să stabilească dacă operatorul turistic a transmis persoanelor cazate în cabană ”starea de potenţial pericol”, afirmă surse judiciare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - Surse judiciare au declarat pentru News.ro că, în prezent, în cadrul dosarului se fac cercetări in rem pentru înşelăciune, nefiind pusă sub acuzare nicio persoană.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fapta are legătură cu acţiunea reprezentanţilor cabanei Capra din Făgăraş. 
 
Conform surselor citate, anchetatorii vor să stabilească dacă operatorul turistic a transmis persoanelor cazate în cabană ”starea de potenţial pericol”, în condiţiile în care reprezentanţii cabanei au deszăpezit drumul de la kilometrul 104 până la unitatea de cazare, au cazat turişti, le-au pus parcarea la dispoziţie celor care urcat cu autovehiculele până acolo. Toate aceste acţiuni au avut loc în contextul în care Transfăgărăşanul era închis încă din luna octombrie a anului trecut, iar meteorologii şi salvamontiştii anunţaseră, pe mai multe căi, că pentru zona în care este situată cabana au fost emise Coduri meteorologice, dar şi avertismente privind risc de producere a unor avalanşe.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În continuarea verificărilor privind evenimentul care a avut loc în noaptea de 04 spre 05 februarie a.c., pe DN 7C, în zona unei unităţi de cazare turistică, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş desfăşoară cercetări într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, conform art. 244 din Codul Penal”, a anunţat, marţi, Poliţia Judeţeană Argeş.
 
Totodată, poliţiştii fac cercetări pentru identificarea şoferilor autovehiculelor care au fost avariate ca urmare a producerii avalanşei, pentru eliberarea autorizaţiilor de reparaţie auto şi luarea măsurilor legale care se impun.
 
”Până în prezent, a fost stabilită identitatea persoanelor care s-au aflat la unitatea de cazare turistică şi au fost identificate 14 autovehicule, însă până la emiterea prezentei comunicări nu a fost posibilă extragerea acestora, pentru constatarea avariilor şi întocmirea documentelor legale”, a precizat sursa citată.
 
Prima avalanşă a lovit cabana Capra din Făgăraş sâmbătă seară, în timp ce turiştii petreceau la o zi onomastică. Evenimentul a avut loc la zece minute de la servirea tortului. Turiştii au povestit că au auzit un zgomot ”ca o bombă”.
 
O altă avalanşă de amploare a avut loc duminică dimineaţa.
 
Şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, care este şi şef al Comisiei de avalanşe din cadrul Salvamont România din anul 2006, a arătat că au fost şase avalanşe, din care două ”enorme”.
 
”Eu sunt şocat, uimit că o succesiune de astfel de avalanşe nu a făcut absolut niciun fel de victimă. (...) Pot să vă spun că au fost şase avalanşe, două dintre ele enorme. A doua, eu am mai văzut aşa ceva la începutul lui mai 1985, când am început să merg în Făgăraş. Faptul că nu a fost nicio victimă mie mi se pare un noroc extraordinar, lucru care se datorează faptului că a fost foarte târziu, s-a întâmplat prima avalanşă la ora zece şi jumătate (seara – n.r.), era deja viscol. Dacă era în timpul zilei, ar fi fost o tragedie. Şi a doua avalanşă a plecat în creierii dimineţii când oricum nu circula nimeni şi era viscol”, a afirmat Ion Sănduloiu, duminică seară.
 
El a explicat că zăpada de pe un întreg versant a plecat la vale, iar una dintre avalanşe a ”ras” o pădure. 
 
În total, 72 de persoane se aflau în cabana lovită de avalanşe, iar dintre acestea 57 erau turişti, printre care şi copii. Pompierii din patru judeţe - Argeş, Olt, Dâmboviţa şi Vâlcea, jandarmi, salvamontişti s-au mobilizat pentru evacuarea turiştilor blocaţi în cabană. Acolo au fost trimise o autofreză de zăpadă multifuncţională şi două microbuze, dar şi ambulanţe.
 
Reprezentanţii Poliţiei judeţene Argeş au declarat, duminică seară, pentru News.ro că urmează a fi identificaţi şoferii care au urcat cu maşinile pe Transfăgărăşan deşi drumul este închis. Conform legii, termenul pentru sancţionarea acestora este de şase luni. Şoferii care au intrat pe drumul închis vor avea permisele suspendate pentru 60 de zile şi pot primi amenzi cuprinse între 870 şi 1160 de lei, respectiv 6-8 puncte de penalizare.
 
Maşinile aflate în parcarea cabanei sunt încă prinse sub zăpadă. Unele au fost răsturnate pe plafon, altele au fost luate de valul de zăpadă şi ridicate peste maşinile parcate alături.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.