Autorităţile din judeţul Timiş au dispus ridicarea măsurii carantinei în oraşul Făget şi trei sate aparţinătoare, începând de sâmbătă, de la ora 19.00, după ce, în urma analizei epidemiologice s-a constatat că numărul cazurilor de COVID-19 a scăzut sub 3 la 1.000 de locuitori. Pentru următoarele 30 de zile au fost impuse însă unele restricţii.
Potrivit unui comunicat de presă, de vineri, al Prefecturii Timiş, în urma analizei epidemiologice efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Timiş la nivelul oraşului Făget, inclusiv localităţile Colonia Mică, Temereşti şi Bichigi, a reieşit faptul că trendul cazurilor de infectare cu virusul SARS-Cov2 este descrescător, iar numărul cazurilor active a scăzut sub 3/1000 de locuitori.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Ca atare, Direcţia de Sănătate Publică Timiş a propus ridicarea măsurii de carantină zonală instituită în oraşul Făget, inclusiv localităţile Colonia Mică, Temereşti şi Bichigi, după expirarea celor 14 zile de carantină. Propunerea a fost trimisă spre avizare Institutului Naţional de Sănătate Publică. După avizul INSP, în această după-amiază, a fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, condus de prefectul Liliana Oneţ, în cadrul căruia s-a a emis o hotărăre privind ridicarea măsurii de carantinare a oraşului Făget şi satele aparţinătoare Bichigi, Temereşti şi Colonia Mică din judeţul Timiş. Carantina zonală instituită în oraşul Făget şi satele aparţinătoare Bichigi, Temereşti şi Colonia Mică, judeţul Timiş, se ridică începând cu data de 8 august, ora 19.00”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, în perioada următoare, starea de sănătate a populaţiei din oraşul Făget şi cele trei sate aparţinătoare va fi monitorizată prin intermediul asistenţei medicale primare (medici de familie, asistenţă socială), precum şi de către personalul Spitalului Orăşenesc Făget, sub supravegherea DSP Timis.
De asemenea, pentru o periodă de 30 de zile, ulterior măsurii de ridicare a carantinei zonale, se suspendă desfăşurarea tuturor târgurilor, iarmaroacelor, oboarelor, pieţelor de vechituri şi a pieţelor agroalimentare; terasele vor avea orar de funcţionare în intervalul 8-22:00; transportul în comun sau deplasarea către locul de muncă cu curse speciale se va face la maxim jumătate din capacitatea de transport a vehiculului şi cu obligativitatea folosirii măştii.
Slujbele religioase se vor desfăşura doar în aer liber, cu un număr maxim de 50 de participanţi, cu respectarea regulilor de distanţare fizică, aşa cum sunt ele prevăzute în Ordinul 875/2020 pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcaşele de cult distanţa minimă de siguranţă şi măsuri sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţilor religioase. Orice alte măsuri suplimentare pot fi instituite prin hotărâri ale Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al UAT Făget.
Autorităţile au mai stabilit că se impune măsura purtării măştii de protecţie în aer liber, zona centrală (de promenadă) a oraşului Făget, precum şi în zonele de aşteptare a mijloacelor de transport (staţii de aşteptare, peroane, gări, autogări, etc).
Oraşul Făget şi satele Colonia Mică, Temereşti şi Bichigi au intrat în carantină în 26 iulie, după ce 47 de persoane au fost identificate pozitiv cu COVID-19.
Vineri, în oraşul Făget, în care încă există focar de coronavirus, sunt 67 de cazuri COVID-19 confirmate, fiind înregistrate două decese.
În judeţul Timiş sunt active, în total, 8 focare de COVID-19. De la începutul pandemiei şi până în prezent, în acest judeţ au fost depistate 1.544 de cazuri de infectare cu virusul SARS CoV 2, iar numai în ultimele 24 de ore au fost depistate pozitiv 44 de noi cazuri. De asemenea, până în prezent, în Timiş au fost înregistrate 80 de decese.
Vineri, în judeţul Timiş, sunt 190 de persoane infectate cu noul coronavirus internate în spitale.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.