În prima zi a progrmului “O şansă pentru cuplurile infertile”, care vizează acordarea de vouchere pentru proceduri de fertilizare în vitro, s-au înscris 167 de cupluri, anunţă, vineri, reprezentanţii Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).
Porivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de către reprezentanţii ASSMB, 167 de cupluri s-au înscris în prima zi în programul derulat de Primăria Capitalei privind acordarea unui sprijin financiar de 13.800 de lei cuplurilor infertile din Bucuresti, pentru efectuarea procedurii de fertilizare în vitro.
De asemenea, primele dosare au fost depuse deja la sediul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit datelor, ASSMB o mie de cupluri din Bucureşti au indicaţie medicală pentru fertilizare în vitro, iar vârsta partenerei este cuprinsă între 24 şi 45 de ani şi se califică pentru acest ajutor financiar.
Banii se acordă sub forma a două vouchere pentru fiecare solicitare. Tichetele se eliberează simultan, în douăm etape. În prima etapă se eliberează un voucher medicamente (pentru tratamentul de stimulare se va acorda un voucher în valoare de 4.600 lei), iar în etapa a doua un voucher pentru proceduri medicale (pentru intervenţia medicală specifică se va acorda un voucher în valoare de 9.200 lei).
Proiectul “O şansă pentru cuplurile infertile” se va derula în farmaciile şi în unităţile sanitare specializate în FIV, care, conform regulamentului, au îndeplinit criteriile de eligibilitate.
Pe site-ul ASSMB pot fi completate cererile de înscriere.
Înscrierea cuplurilor a început în 14 iunie. Etapa de selecţie a farmaciilor şi unităţilor sanitare specializate în fertilizarea in vitro a avut loc în perioada 4-8 iunie.
Criteriile de eligibilitate pentru înscrierea beneficiarilor în program sunt: cuplurile infertile au indicaţie pentru procedura de fertilizare in vitro, membrii cuplului sunt asiguraţi medical, partenerul suferă de azoospermia, femeile au între 24 şi 45 de ani.
Dosarul pentru solicitarea ajutorului financiar trebuie să cuprindă cererea tip care se găseşte pe site-ul ASSMB, copii ale actelor de identitate ale ambilor parteneri, scrisoarea medicală cu indicaţia începerii procedurii de fertilizare in vitro eliberată de către o unitate sanitară publică sau privată acreditată, scrisoare medicală pentru realizarea puncţiei ovariene şi scrisoare medicală pentru embriotransfer.
De asemenea, femeile trebuie să aibă domiciliul stabil în Bucureşti sau să aibă reşedinţa în Bucureşti (viza obţinută cu cel puţin şase luni înainte de începerea proiectului).
Dosarul va fi depus la sediul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB).
Proiectul a fost iniţiat de primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi a fost votat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 28 martie. Firea spunea la începutul şedinţei că nu este impusă condiţia de căsătorie pentru oferirea acestui ajutor financiar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.