Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) solicită Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) ”să dea dovadă de transparenţă şi responsabilitate” şi să precizeze data la care va fi reluat programul cu interferon free pentru pacienţii cu hepatita C.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Au trecut aproape cinci luni de la momentul încheierii precedentului contract (31 august 2019) şi, deşi reprezentanţii CNAS au anunţat reluarea acestui program de la începutul anului 2020, în acest moment pacienţii nu au informaţii concrete privind data la care vor intra pe tratament. Preşedintele CNAS, Adela Cojan, declara, într-un comunicat de presă din 16 decembrie 2019: «Am ţinut foarte mult ca accesul pacienţilor cu hepatita C la tratamentele fără interferon să fie reluat chiar din acest an. Hepatita C este o problemă de sănătate publică, pe care trebuie să o tratăm cu maxim interes, în concordanţă cu recomandările OMS privind eradicarea acestei afecţiuni până în anul 2030»”, au transmis, luni, reprezentanţii APAH-RO.

Asociaţia anunţă că, în urma comunicării respective, a informat pacienţii şi apropiaţii acestora că vor avea acces la tratament încă de la începutul acestui an.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Din păcate, ne aflăm la sfârşitul lunii ianuarie şi programul nu a fost reluat. APAH-RO a primit zeci de întrebări cu privire la reluarea programului cu interferon free din partea pacienţilor diagnosticaţi cu hepatita C după 1 septembrie 2019 şi, în special, în luna ianuarie. Cel mai mare discomfort pentru orice bolnav este de ordin psihic. Incertitudinea privind accesul la tratament reprezintă un stres suplimentar cu efecte asupra evoluţiei bolii. Mai mult, unii pacienţi sunt îngrijoraţi că o parte din analizele necesare va trebui refăcută în curând. Acest lucru are impact financiar asupra bugetului statului român şi asupra pacientului. Trebuie precizat că printre cei care aşteaptă se află şi bolnavi cu alte afecţiuni, de tratarea acestora depinzând finalizarea tratamentului pentru hepatita C,” a subliniat Marinela Debu, preşedinte APAH-RO.

APAH-RO a făcut apel, pe toate canalele de comunicare, către CNAS şi Ministerul Sănătăţii, dar şi către cancelaria primului-ministru, să dea dovadă de responsabilitate şi compasiune faţă de situaţia persoanelor diagnosticate cu hepatita C.

”Viaţa şi sănătatea fiecărui bolnav contează! Autorităţile nu se mai pot ascunde după justificări de ordin legislativ în condiţiile în care, în câteva zile, intrăm în cea de-a şasea lună de pauză dintre programe. Din păcate, lucrurile bune care s-au realizat în România în ultimii ani, dar şi îmbunătăţirea noului program, sunt umbrite de aceste întârzieri. De exemplu, creşterea numărului de pacienţi care vor fi trataţi îşi reduce impactul în condiţiile în care există aproape jumătate de an de pauză,” a adăugat Marinela Debu.

De asemenea, APAH-RO atrage atenţie asupra faptului că autorităţile responsabile încă nu au găsit soluţii pentru pacienţii neasiguraţi ceea ce face imposibil de atins obiectivul OMS de eliminare a hepatitei, boală infecţioasă, până în 2030.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.