Asociaţia Alianţa Universitară G6 UMF, care reuneşte toate cele şase unităţi de învăţământ medical superior tradiţionale de medicină şi farmacie din România, a reacţionat ca urmare a situaţiei de la Spitalul Pantelimon, unde doi medici sunt arestaţi sub acuzaţia de omor calificat cu premeditare după moartea unui pacient căruia i-ar fi scăzut doza de noradrenalină, condamnând orice acţiune sau comportament care poate pune în pericol integritatea şi sănătatea pacienţilor. Totodată, atrage atenţia asupra impactului negativ pe care generalizările din mass-media îl pot avea asupra imaginii profesiei de medic, contribuind la scăderea atractivităţii profesiei de medic şi la descurajarea tinerilor care aspiră la o carieră în acest domeniu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Asociaţia Alianţa Universitară G6 UMF, în calitatea sa de reprezentant al mediului academic medical şi farmaceutic din România, doreşte să exprime o poziţie fermă cu privire la evenimentele recente care au avut loc la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti. Rolul fundamental al Alianţei este de a promova interesele învăţământului superior medical, de a facilita un cadru comun de cooperare în domeniile educaţionale şi ştiinţifice, dar şi de a instrui studenţii în spirit etic şi deontologic. Alianţa Universitară G6 UMF condamnă cu fermitate orice acţiune sau comportament care poate pune în pericol integritatea şi sănătatea pacienţilor. În acest sens, susţinem cu tărie actul de justiţie şi subliniem necesitatea ca persoanele care se vor dovedi vinovate de astfel de fapte să fie trase la răspundere şi sancţionate conform legii. În acelaşi timp, considerăm esenţial să atragem atenţia asupra impactului negativ pe care generalizările din mass-media le pot avea asupra imaginii profesiei de medic”, anunţă organizaţia într-un comunicat.

Reprezentanţii asociaţiei consideră că este vital să nu se cadă în capcana generalizărilor care sugerează că toţi medicii ar încălca Jurământul lui Hipocrate, arătând că rofesioniştii din domeniul medical sunt instruiţi şi educaţi să respecte cele mai înalte standarde etice şi profesionale, iar cazurile izolate nu trebuie să umbrească munca vastă şi dedicată a majorităţii.

”Alianţa Universitară G6 UMF doreşte să sublinieze, de asemenea, că astfel de generalizări nedrepte contribuie la scăderea atractivităţii profesiei de medic şi la descurajarea tinerilor care aspiră la o carieră în acest domeniu. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să protejăm şi să promovăm imaginea corectă a profesiei medicale, pentru a asigura continuitatea şi calitatea serviciilor medicale oferite societăţii. Alianţa Universitară G6 UMF rămâne angajată în misiunea sa de a susţine şi promova excelenţa în educaţia medicală şi de a asigura respectarea principiilor fundamentale care ghidează profesia de medic”, conchide Asociaţia Alianţa Universitară G6 UMF.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.