Cererea PSD de reducere a preţului la medicamente este populistă, pentru că scăderea sub minimul european deja stabilit va afecta aproximativ 800.000 de pacienţi români, prin limitarea accesului acestora la medicamente şi dispariţia a 123 de produse de pe piaţă, în condiţiile în care deja multe altele nu se mai găsesc, a declarat, miercuri, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Precizările au fost făcute după ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, să dea imediat un ordin care să permită micşorarea preţului la medicamente, acuzând că MS a ales “să sprijine şi să ofere mai multe venituri celor care au deja multe venituri, fără a ajuta pe cei care nu au ce mânca”.

Directorul executiv al ARPIM susţine că implementarea în forma actuală a Ordinului 75/2009 referitor la modalitatea de stabilire a preţurilor la medicamente şi implicit a articolului 81 care prevede referenţierea preţului medicamentelor originale la preţul medicamentelor generice va avea consecinţe majore asupra calităţii vieţii pacienţilor români”, a declarat Dan Zaharescu,

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Directorul executive al ARPIM spune că actuala metodologie de calcul, pusă în aplicare fără o analiză prealabilă de impact, impune scăderea preţului medicamentelor cu 35 la sută, sub minimul european deja stabilit, fapt care va afecta aproximativ 800.000 de pacienţi români prin limitarea accesului acestora la medicamente.

"Accesul neîngrădit al pacienţilor români la tratamente trebuie să fie cel mai important criteriu în stabilirea metodologiei de calcul al preţurilor la medicamente. Se vorbeşte foarte des în ultima vreme despre cum ar trebui să fie calculat preţul la medicamente. Credem că cel mai important criteriu, accesul pacienţilor la medicamente, a fost uitat. Implementarea în forma actuală a Ordinului 75/2009 referitor la modalitatea de stabilire a preţurilor la medicamente şi implicit a articolului 81 care prevede referenţierea preţului medicamentelor originale la preţul medicamentelor generice va avea consecinţe majore asupra calităţii vieţii pacienţilor români”, a precizat Dan Zaharescu.

Directorul ARPIM a făcut referire la un studiu realizat de o firmă de consultanţă independentă, din care rezultă că 123 de medicamente ar putea să dispară de pe piaţă odată cu impunerea referenţierii preţului medicamentelor originale la preţul medicamentelor generice. În aceste condiţii, pacienţii cu boli cardiovasculare, afecţiuni neurologice şi oncologice vor avea de suferit, mai ales că 55 dintre medicamentele care pot dispărea au alternative generice limitate pe piaţă.

“Implementarea Ordinului 75/2009 în forma actuală nu va afecta doar viaţa pacienţilor. Implementarea Ordinului 75 va determina şi o scădere de aproximativ 153 de milioane de lei la veniturile bugetului de stat, conform unui studiu de impact realizat de PwC România pentru ARPIM. Scăderea este generată de faptul că, în urma unor eventuale restructurări sau reduceri ale investiţiilor în România, se vor diminua contribuţiile companiilor farmaceutice la bugetul de stat provenite din achitarea TVA şi taxele şi impozitele aferente desfăşurării activităţii acestora în România. Avem încredere că noua metodologia de calcul va ţine cont de nevoile reale ale pacienţilor români şi va fi aplicată de la 1 noiembrie, aşa cum a fost anunţat”, a adăugat Dan Zaharescu.

El a precizat că datele fac parte dintr-un studiu realizat în luna ianuarie 2016, după evaluarea portofoliul de medicamente a 17 companii farmaceutice membre ARPIM.

Zaharescu a mai spus că pierderea estimată de 153 milioane de lei înseamnă, conform studiului PwC, impozitul pe profit colectat în prezent, calculat la nivelul actual al preţurilor la medicamente, în valoare de 79 milioane lei mai mic, plus contribuţiile din TVA, care s-ar reduce  cu 74 milioane de lei, toate acestea reprezentând pierderi pentru bugetul de stat.

“Frauda din sistemul de sănătate nu este plătit de autorităţi, ci de producătorii de medicamente. Aş vrea să ştiu de ce nu se cere reducerea preţului la gaze sau la energia electrică. Piaţa de medicamente în România este de 12 miliarde de lei, dintre care aproape un miliard înseamnă taxa clawback. Din aceşti bani, 6,6 miliarde de lei înseamnă medicamente compensate şi gratuite, un miliard taxa clawback, iar restul este plătit de oameni din buzunar”, a precizat Zaharescu.

Ministerul Sănătăţii susţine că politica preţurilor la medicamente trebuie ghidată de coerenţă şi predictibilitate, astfel încât accesul pacienţilor la tratament să fie asigurat.

“În acest moment, Ministerul Sănătăţii face studii de impact care să determine efectele pe care o politică sau alta privind preţurile la medicamente le are asupra pacienţilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Valentin Popescu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.