Trupul neînsufleţit al unui bărbat dat dispărut în luna ianuarie după ce a fost luat de apele pârâului Valea Iaşiului, a fost găsit, duminică, plutind pe apele barajului Zigoneni din judeţul Argeş. Bărbatul a dispărut în 20 ianuarie, după ce a fost luat de viituri în timp ce încerca să traverse pârâul Valea Iaşiului peste o punte improvizată, fiind căutat zile la rând.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Conform oficialilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, autorităţile au fost sesizate, duminică, despre faptul că trupul unui om pluteşte aproape de mal, pe apele barajului Zigoneni.
 
Pompierii de la Detaşamentul Curtea de Argeş au intervenit şi au adus la mal cadavrul, constatând că este vorba despre un bărbat, primele date indicând că decesul a avut loc în urmă cu mai mult timp.
 
Poliţia judeţeană Argeş anunţă că este vorba despre un bărbat de 49 de ani care în data de 20 ianuarie a dispărut, în timp ce traversa pârâul Valea Iaşiului, în oraşul Curtea de Argeş, în timp ce se îndrepta spre casă. El a alunecat de pe o punte improvizată şi a fost căutat zile la rând de către salvatori, însă fără rezultat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.