Autorităţile din judeţul Argeş au deschis o anchetă într-un dosar care vizează ”inacţiune” în asigurarea îngrijirilor medicale şi igienei unei persoane internate într-un azil de bătrâni şi omisiunea solicitării intervenţiei medicale de urgenţă, după ce un bărbat de 56 de ani din Piteşti a murit. În acest caz au avut loc patru percheziţii, la sediile sau punctele de lucru ale unor firme şi la locuinţele unor persoane, doi oameni fiind duşi la audieri. Trei persoane au fost transportate la spital.
Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti – Biroul Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au pus în executare, marţi, 4 mandate de percheziţie domiciliară în localităţile Piteşti, Curtea de Argeş, Ştefăneşti şi Albota, la sediile sau punctele de lucru ale unor persoane juridice şi la locuinţele unor persoane fizice, cercetate într-un dosar penal privind inacţiune în asigurarea îngrijirilor medicale şi igienei unei persoane internate într-un azil de bătrâni, respectiv omisiuni în solicitarea intervenţiei medicale de urgenţă, fapt ce ar fi dus la decesul unui bărbat, cu mobilitate limitată, în vârstă de 56 de ani, din Piteşti.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate înscrisuri cu valoare probatorie şi sisteme de calcul.
De asemenea, a fost dispus transportul la spital pentru trei persoane.
Două persoane au fost duse la sediul Poliţiei, pentru audieri.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş şi Direcţiei de Sănătate Publică.
La activităţile de percheziţie au participat peste 30 de poliţişti argeşeni din structurile de investigaţii criminale, ordine publică, de investigare a criminalităţii economice, criminalistică, dar şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş.
Cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale în consecinţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.