Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat, joi, că situaţia în România din punctul de vedere al pandemiei nu este îngrijorătoare, dar trebuie să rămânem precauţi încă două, trei săptămâni până se atinge vârful acestui val, după care numărul cazurilor va începe să scadă.
Arafat a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că rata de pozitivare este în ţara noastră de peste 30%.
“Vedem că numărul testelor a crescut însă în acelaşi timp rata de pozitivare este una foarte importantă, iar acum este stabilizată în ultimele două trei zile la 30, 31, 32 la sută din totalul testelor şi acest lucru este un semn asupra faptului că există un număr mare de cazuri în comunitate. La numărul localităţilor, avem o scădere a numărului localităţilor între 1 şi 3 la mie de la 1193 în 19 ianuarie, la 991, dar asta nu pentru că s-a îmbunătăţit situaţia, ci pentru că o parte din aceste localităţi au trecut la peste trei la mie şi aici se vede o creştere la localităţile cu peste 3 la mie de la 798 pe 19 ianuarie la 1.636 în 26 ianuarie ca şi incidenţă. (...) Evoluţia o vedem în toate judeţele, trecerea către situaţia în care depăşesc 3 la mie în Alba de la 16 la 22 de localităţi care depăşesc 3 la mie, în Arad de la 24 la 44, în Bacău de la 35 am ajuns la 56, diferenţa fiind între 19 ianuarie şi 26 ianuarie, în Călăraşi, de exemplu, de la zero la 35”, a precizat şeful DSU.
El a menţionat că a început să crească numărul de prezentări şi în unităţile de primiri urgenţe.
“La nivelul unităţilor de primiri urgenţe, dacă între 13 şi 19 ianuarie am avut 6.041 de cazuri pe problema COVID, suspecţi confirmaţi, în perioada 20 - 26 cifra a ajuns 8032 de cazuri, din care confirmaţi au fost 2.995. Rata de confirmaţi dintre cei care au venit la UPU este de 37,29%. (...) Evoluţia este continuă în creştere, normal, cu cât creşte numărul cazurilor chiar dacă vorbim de o varianta care este cu mai puţin impact decât varianta Delta, este clar că în comunitate încă mai avem şi cazuri pe varianta Delta, care coexistă cu varianta Omicron. Este clar cu cât creşte numărul cazurilor la un moment vom vedea şi o presiune la un anumit moment pe anumite părţi din sectorul sanitar”, a afirmat şeful DSU.
Întrebat dacă situaţia în România este una îngrijorătoare în acest moment din punctul de vedere al pandemiei, Raed Arafat a răspuns: “Faptul că varianta Omicron este o variantă care este mai puţin cu impact patongen, adică cu impact mai puţin din punct de vedere al gravităţii ei, e un lucru foarte pozitiv. Trebuie să rămânem precauţi, eu nu aş categorisi îngrijorătoare, nu e îngrijorătoare, este o situaţie care necesită precauţie pentru următoarele două, trei săptămâni până atingem vârful şi după care vedem că începe să scadă. Trebuie monitorizat, trebuie adaptat, trebuie respectate regulile de bază, mai ales regula cu purtarea măştii pe care o considerăm că este poate cea mai eficientă metodă cu excepţia vaccinării, care din nou poate preveni ajungerea într-o stare gravă şi ajungerea la terapie intensivă şi chiar decesul. În rest, aşteptăm să vedem care va fi evoluţia şi la un moment probabil că o să scadă complet numărul cazurilor Delta şi vom avea preponderent cazurile Omicron”.
Grupul de Comunicare Strategică anunţă că până joi, la ora 10:00, s-au înregistrat peste 31.000 de cazuri noi de COVID-19, dintr-un total de 100.952 teste RT-PCR şi antigen efectuate, gradul de pozitivare fiind de 31,38 %. La ATI sunt internate 731 de persoane, cu 39 mai mult decât în ziua anterioară. Au fost raportate 71 de decese, două fiind anterioare. În Bucureşti, incidenţa îmbolnăvirilor a ajuns la 12,79.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...