Şeful DSU, Raed Arafat, a afirmat, joi, că este o presiune mare pe Unităţile de Primiri Urgenţe, având în vedere numărul mare de viroze şi gripe, dar şi pe segmental consultaţiilor la domiciliu. Arafat a subliniat că la nivel naţional nu este o creştere semnificativă a numărului de cazuri, fiind o perioadă clasică de viroze, însă în acest an virusul este mai puternic, după ce doi ani la rând oamenii au purtat mască, din cauza Covid.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Arafat a declarant, joi, la Timişoara, că gripa în sine poate să aducă bolnavul chiar şi în secţiile de terapie intensivă.

”Normal că este o presiune. Oricând avem o perioadă de viroze, asta e anual, există o presiune mare pe partea de consultaţii la domiciliu şi există o presiune pe partea Unităţilor de Primiri Urgenţe unde vin pacienţii care se simt mai rău şi care unii dintre ei au nevoie chiar de investigaţii, radiografii, una-alta, care nu pot să se facă nici la medicul de familie, nici în alte zone decât în astfel de unităţi. Gripa în sine poate să ducă că bolnavul să ajungă la terapia intensivă. Persoanele în vârstă trebuie evaluate corect, persoanele vulnerabile cu diabet, cu alte boli, trebuie evaluate corect”, a declarat Arafat.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Şeful DSU a arătat că, la nivel national, nu se simte o creştere semnificativă a cazurilor de gripă.

”A fost o creştere, dar media cazurilor pe ţară nu se simte în ea o creştere semnificativă în această perioadă. Suntem la 13.000-14.000 de cazuri. În weekend vedem o oarecare scădere, dar asta se împarte pe o ţară întreagă (...) Sunt perioade de sezon de viroze, gripe şi asta se întoarce după Covid. La Covid era o altă situaţie, am avut creşteri pe perioade, noi le spuneam valuri. Acum avem perioada clasică de gripă care în fiecare an vine şi pentru că cu toţii am purtat măşti o perioadă de doi ani şi ne-am ferit, acum că lumea circulă fără mască peste tot, normal că gripa revine şi revine mai puternic anul asta. Noi o perioadă de doi ani nu prea  am avut sezon de gripă cum avem acuma sau cum l-am văzut înainte”, a mai precizat Raed Arafat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.