Secretarul de stat Raed Arafat susţine, joi, că decizia Curţii Constituţionale care a stabilit că amenzile aplicate în starea de urgenţă sunt neconstituţionale crează ”o problemă majoră”, întrucât nu există mijloace de a-i face pe unii să respecte regulile. Arafat explică faptul că ne-am putea trezi, dacă avem o relaxare prea rapidă a măsurilor, cu un val de îmbolnăviri şi decese care vor face ca toate realizările de până acum să fie în zadar. Şeful DSU precizează că nu poate fi, din poziţia pe care o are, una dintre persoanele care poate spune că totul va fi bine şi nu poate fi optimist.
”Nu discut şi nu comentez decizia în sine, însă este normal să semnalez că lipsa unor unelte care să descurajeze pe cei care nu vor să respecte regulile, în mijlocul unei bătălii în care respectarea regulilor este o condiţie fundamentală pentru a preveni o catastrofă de sănătate publică de mari proporţii, devine o problema majoră. În situaţia în care se află întreagă lume, în care ţări cu sisteme sanitare foarte avansate au fost puternic lovite, este normal să luăm orice măsură posibilă că să apărăm vieţile cetăţenilor dar şi a celor care lucrează în sistemul de intervenţie şi în sistemul sanitar”, a scris, joi, arafat pe Facebook, despre decizia CCR în legătură cu amenzile aplicate în timpul stării de urgenţă.
”Înţeleg perfect supărarea şi frustrarea cetăţenilor care doresc cât mai repede introarcerea la normalitate dinaintea pandemiei. Faptul că în România impactul acestui virus a fost unul contorlat şi nu a atins proportile pe care le-a atins în unele ţări face pe mulţi să pună întrebări din ce în ce mai mult despre necesitatea mai departe a măsurilor luate la nivelul autorităţilor. Mă întreb, însă, cum vom explica situaţia în cazul în care prin nerespectarea regulilor şi prin măsuri de relaxare pripite care să ne ducă la “normalitatea” dorită şi solicitată de o parte a populaţiei şi a operatorilor economici, am ajunge să pierdem tot ce am câştigat împreună în ultimele două luni, iar în loc să scadă cazurile şi numărul deceselor acesta ar creşte semnificativ”, a mai scis Arafat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acesta a precizat că ”nimeni nu poate să vină cu un răspuns, la acest moment, prin care să garanteze că aşa ceva nu are cum să se întâmple”.
”De aceea, devine necesară o relaxare graduală cu reguli şi cu evaluări periodice pentru a evita că situaţia să scape de sub control. Aşa că, din respect pentru majoritatea care respectă regulile şi fac tot posibilul să se protejeze şi să protejeze pe semenii lor, trebuie să avem şi mijloacele prin care putem lua măsuri împotriva celor care nu vor să respecte regulile punând viaţă majorităţii în pericol”, a mai scris Afarat, care a precizat că nu vrea să discute despre eventuale abuzuri sau nemulţumiri, care ar fi putut fi rezolvate pe cale legală.
”Faptul că virusul pare inocent pentru majoritatea care se infectează cu el, aceştia rămânând cu simptome uşoare sau chiar asimptomatice, nu schimbă şi faptul că virusul este un ucigaş care cauzează afecţiuni complexe şi uneori fatale pentru o parte din populaţie pe care suntem obligaţi să o protejăm. Sper că postarea mea să clarifice punctul meu de vedere fiind, în poziţia în care mă aflu, una din persoanele care nu are voie, sub nicio formă, să fie optimistă la acest moment şi să spună că totul va fi bine”, a încheiat Arafat.
Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că OUG 34/2020, prin care a fost majorat cuantumul sancţiunilor aplicate în timpul stării de urgenţă, e neconstituţională.
"În ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, Curtea constată că aceasta a fost adoptată cu încălcarea art.115 alin.(6) din Constituţie, întrucât prin conţinutul său normativ a vizat restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale (dreptul de proprietate, dreptul la muncă şi protecţie socială, dreptul la informare, libertatea economică)", a transmis CCR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.