Aproape 40 de migranţi din Siria şi Irak, printre care şi copii, au fost daţi jos în Gara Timişoara Nord, duminică dimineaţă, din trenul care circula pe ruta Bucureşti- Budapesta, ei fiind preluaţi de autorităţi pentru a fi verificaţi. Câteva ore mai târziu, alţi 15 refugiaţi au ajuns în Timişoara, tot cu trenul, după ce au fost returnaţi din Ungaria. În ultima perioadă, tot mai multe grupuri de migranţi sunt depistate la Timişoara, în zona centrală a oraşului, obişnuind să doarmă în Parcul Botanic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Alţi 15 migranţi, solicitanţi de azil în România, au sosit cu trenul la Timişoara, după ce au fost returnaţi din Ungaria

Un grup format din 15 migranţi, între care cinci copii, au ajuns cu trenul, duminică, în Gara de Nord din Timişoara, ei fiind solicitanţi de azil în România şi returnaţi în ţară după ce trecuseră ilegal frontiera în Ungaria. Tot duminică, alţi 38 de refugiaţi au ajuns la Timişoara, după ce au fost depistaţi într-un tren cu destinaţia Budapesta.

Potrivit poliţiştilor, în jurul prânzului, în Gara de Nord din Timişoara a sosit un grup de migranţi - cinci bărbaţi, cinci femei şi cinci copii - solicitanţi de azil în România. Ei au venit cu trenul de la Arad şi au coborât la Timişoara, unde au fost preluaţi de Poliţia Locală şi duşi la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil din municipiu.

Migranţii reuşiseră să treacă ilegal în Ungaria, iar după ce au fost depistaţi de autorităţile din această ţară au fost returnaţi în România, deoarece aveau documente de azilanţi în ţara noastră.

Aproape 40 de migranţi, prinşi la Timişoara într-un tren care venea din Bucureşti şi mergea spre Budapesta

Un grup format din 38 de migranţi din Siria şi Irak, printre care şi copii, a fost dat jos în Gara Timişoara Nord, duminică dimineaţă, din trenul care circula pe ruta Bucureşti- Budapesta, ei fiind preluaţi de Poliţia Transporturi Feroviare pentru a fi verificaţi.

Potrivit poliţiştilor, 38 de persoane cu vârste cuprinse între 3 şi 60 de ani, din Siria şi Irak, care călătoreau în trenul Bucureşti - Budapesta au fost date jos în Gara Timişoara Nord, după ce mai mulţi pasageri din tren au anunţat Poliţia despre prezenţa acestora.

Odată ajunşi la Timişoara, unii dintre migranţi au spus că au venit în vizită la rude, iar alţii au încercat să se ascundă, însă cu toţii au fost preluaţi de Poliţia Transporturi Feroviare pentru a fi verificaţi.

Poliţiştii mai spun că şi în cursul zili de sâmbătă un grup format din 27 de migranţi au fost depistaţi în Timişoara, după ce au reuşit să treacă ilegal graniţa din Serbia. O parte dintre aceştia s-au prezentat la Poliţie, unde au cerut azil în România.

În ultima perioadă, tot mai multe grupuri de migranţi sunt depistate la Timişoara, în zona centrală a oraşului - atât în Piaţa Victoriei, cât mai ales în Parcul Botanic.

Migranţii obişnuiesc să doarmă în Parcul Botanic, iar de fiecare dată sunt ridicaţi de Poliţia Locală, care apoi îi predă Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, pentru a fi verificaţi şi duşi apoi în Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil din municipiu.

În această perioadă, un elicopter al Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne survolează şi monitorizează zona de competenţă a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, alături de poliţişti de frontieră.

"Această acţiune reprezintă una dintre măsurile dispuse la nivelul Politiei de Frontieră Române pentru intensificarea supravegherii frontierei prin dispozitive eficiente care să acopere zonele de responsabilitate, în special zonele de risc identificate la nivelul sectoarelor poliţiei de frontieră", a precizat Poliţia de Frontieră.

Poliţia de Frontieră Română a anunţat în această săptămână mai multe măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, pentru împiedicarea migraţiei ilegale, între care folosirea la capacitate maximă a aparaturii de observare pe timp de zi şi de noapte, suplimentarea mijloacelor tehnice de supraveghere şi suplimentarea personalului. În primele şapte luni ale acestui an, poliţiştii de frontieră au depistat aproximativ 2.800 cetăţeni străini, organizaţi în peste 400 de grupuri de migranţi, care au încercat să treacă ilegal frontiera.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.