Aproximativ 250 de poliţişti constănţeni vor asigura zilnic ordinea şi liniştea publică în minivacanţa de 1 Mai, atât în staţiunile de pe litoral, cât şi în municipiul Constanţa.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, aproximativ 250 de poliţişti constănţeni vor acţiona zilnic în întregul judeţ, începând din zona staţiunii Mamaia şi până la Vama Veche, în vederea asigurării unui sistem integrat de prevenire şi combatere a criminalităţii stradale şi pentru desfăşurarea în condiţii optime de siguranţă a activităţilor din această perioadă.
“Fiind cunoscut faptul că în perioada minivacanţei de 1 Mai se aşteaptă un trafic intens de turişti, cu precădere în municipiul Constanţa şi în staţiunile din judeţ, se impune luarea unor măsuri corespunzătoare din partea poliţiştilor, pentru menţinerea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică. În acest sens, poliţiştii constănţeni au stabilit modul de dispunere şi acţiune al dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică, în zonele de interes operativ, precum şi adoptarea celor mai eficiente măsuri, în vederea preîntâmpinării oricăror evenimente negative”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Astfel, echipaje de patrulare ale poliţiei rutiere cât şi cele de siguranţă publică, de investigaţii criminale, dar şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale vor monitoriza zonele cu flux important de turişti, în vederea aplanării şi prevenirii stărilor conflictuale.
Totodată, agenţii de circulaţie rutieră se vor afla la orele de vârf pe principalele artere, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere.
De asemenea, zeci de poliţişti din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Constanţa vor asigura măsuri de ordine publică în staţiile de cale ferată, cu precădere din Constanţa, Eforie, Costineşti şi Mangalia şi, de asemenea, vor avea în atenţie cele aproximativ 120 de trenuri de călători Bucureşti – Constanţa – Mangalia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.