Debitul Dunării este, la intrarea în ţară, de 3.300 de metri cubi pe secundă, în scădere, şi va ajunge la 2.900 de metri cubi pe secundă, aproape la jumătate faţă de media multianuală a lunii august, afirmă specialiştii de la Apele Române. Peste 450 de localităţi, din care 8 oraşe şi, parţial, municipiul Iaşi, care au sisteme centralizate de alimentare, primesc apă cu restricţii, în anumite intervale orare.
”Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în scădere, având valoarea de 3.300 mc/s şi va ajunge în jurul valorii 2.900 mc/s, fiind aproape la jumătate faţă de media multianuală a lunii august (4.300 mc/s). În aval de Porţile de Fier, debitele au fost în scădere”, au transmis, vineri, reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române.
Aceştia monitorizează resursele de apă/ satisfacerea cerinţelor de apă, precum şi modul de aplicare a prevederilor Planului de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit sursei citate, în prezent, 453 de localităţi (din care 8 oraşe: Dorohoi, Novaci, Târgu Neamţ, Târgu Ocna, Roman, Paşcani şi Hârlău, parţial municipiul Iaşi) care dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă sunt afectate de deficitul rezervei de apă, dar alimentarea cu apă este asigurată, cu restricţii, în anumite intervale orare.
Cele mai afectate sunt judeţele Botoşani - 156 de localităţi, Iaşi - 90 de localităţi, Vrancea - 37 de localităţi, Neamţ - 31 de localităţi, Gorj - 28 de localităţi, Bacău - 19 localităţi, Galaţi - 15 localităţi, Dolj - 14 localităţi, Mehedinţi - 11 localităţi, Hunedoara şi Vaslui - 10 localităţi, Olt - 8 localităţi, Argeş - 6 localităţi, Suceava şi Giurgiu - câte 5 localităţi.
”În prezent, 266 de localităţi care nu dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă, ci doar de surse individuale, sunt afectate de secetă, cu fântâni secate (amplasate pe domeniul public al statului). Cele mai multe localităţi sunt în judeţele Botoşani, Vaslui, Prahova, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Galaţi, Olt şi Gorj”, a menţionat sursa citată.
Cele mai afectate sunt judeţele Botoşani - 150 de localităţi, din care partial şi municipiul Dorohoi, Vaslui - 62 de localităţi, Bacău - 18 localităţi, Neamţ - 12 localităţi, Suceava - 10 localităţi, Galaţi - 5 localităţi.
”Din cele 120 de secţiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la 34 de secţiuni s-au înregistrat debite sub debitul minim necesar pentru satisfacerea cerinţelor sub aspect cantitativ”, au precizat reprezentanţii Apele Române.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.