Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a transmis miercuri un apel la toleranţă şi acceptare în contextul în care Parlamentul a adoptat iniţiativa legislativă privind revizuirea articolului 48 din Constituţie pentru definirea familiei drept căsătoria între bărbat şi femeie, spunând că referendumul nu numai că ar stigmatiza o anumită categorie socială, dar ar afecta şi incluziunea acesteia în rândul comunităţii academice. Mai mult, în condiţiile în care posibilul succes al referendumului nu va produce vreun efect juridic în România, ANOSR îşi exprimă îngrijorarea cu privire la dezvoltarea homofobiei, care promovează intoleranţă şi discriminare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În anul Centenarului Marii Uniri, când România celebrează un veac de existenţă, studenţii nu pot privi spre viitor într-o societate mai divizată, poate, ca niciodată. ANOSR a militat dintotdeauna pentru valori precum incluziunea, toleranţa şi acceptarea diversităţii, opunându-se ferm oricărei forme de discriminare sau hărţuire la care studenţii, inclusiv cei din comunitatea LGBT, ar putea fi supuşi, indiferent de context. De asemenea, ANOSR a militat permanent pentru un sistem de învăţământ incluziv, echitabil şi de calitate, considerând că este necesară o preocupare suplimentară atât din partea instituţiilor de învăţământ superior, cât şi din partea organizaţiilor studenţeşti pentru integrarea studenţilor aparţinând diverselor tipuri de minorităţi, inclusiv sexuale", spun reprezentanţii ANOSR într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Ei afirmă că, în timp ce o treime dintre tinerii Europei sunt expuşi excluziunii sociale, grupurile marginalizate, inclusiv femeile, comunitatea LGBT, minorităţile etnice/ naţionale şi persoanele cu dizabilităţi, se confruntă adeseori cu discriminarea în societatea noastră.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

ANOSR consideră că referendumul nu numai că ar stigmatiza o anumită categorie socială, dar ar afecta şi incluziunea acesteia în rândul comunităţii universitare/ academice. Mai mult, în condiţiile în care posibilul succes al referendumului nu va produce vreun efect juridic în România, ANOSR îşi exprimă îngrijorarea cu privire la dezvoltarea homofobiei, care promovează intoleranţă şi discriminare. 

"ANOSR punctează nevoia ca România să asigure protecţia juridică pentru victimele discriminării şi să aplice instrumentele juridice internaţionale pentru combaterea tuturor tipurilor de discriminare şi a discursului instigator la ură, considerând respectarea drepturilor omului prioritatea atât pentru ţara noastră, cât şi pentru Europa. Într-o Uniune Europeană (UE) mai conectată cu tinerii decât în anii precedenţi, ANOSR aminteşte nevoia de a lua în vedere Obiectivele Europene pentru Tineret ca reprezentante ale viziunii tinerilor din toată Europa, două dintre acestea presupunând egalitatea pentru toate genurile şi dezvoltarea unor societăţi incluzive", mai arată ANOSR.

Organizaţia mai spune că mişcarea studenţească şi instituţiile de învăţământ superior trebuie să conştientizeze şi să acţioneze în conformitate cu rolul, impactul şi responsabilitatea pe care le au în societate.

"Nu este recomandat ca acum drepturile omului în România să sufere anumite derapaje, care pot conduce la lezarea demnităţii umane. În plus, România se pregăteşte să preia Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, care se axează pe teme precum: solidaritate, coeziune, egalitate de şanse şi justiţie socială, democraţie, libertate şi respectarea demnităţii umane, combaterea rasismului, intoleranţei, xenofobiei, populismului şi antisemitismului. În această situaţie, ANOSR evidenţiază rolul esenţial al educaţiei în adaptarea la o lume marcată de schimbări, fie ele transformări progresive ori evenimente neaşteptate, care au influenţat din toate punctele de vedere aspectele vieţii sociale, mediatice", mai spun reprezentanţii Alianţei Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie a fost adoptată marţi în şedinţa de Guvern, costul total al organizării ridicându-se la aproape 164 de milioane de lei. Întrebarea la care vor răspunde alegătorii cu „da” sau „nu” este „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, referendumul urmând să aibă loc pe parcursul a două zile, în 6 şi 7 octombrie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.