Peste 41.500 de persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) în primele două luni ale acestui an. Dintre acestea, peste 25.600 fac parte din categoria persoanelor greu sau foarte greu ocupabile.
Potrivit ANOFM, în primele două luni ale anului 2019, ca urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de Agenţie, 41.538 de persoane au fost încadrate în muncă.
Din totalul persoanelor ocupate până în 28 februarie, 16.766 au peste 45 de ani, 9.981 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 8.218 au între 25 şi 35 de ani, iar 6.573 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 4.239 tineri NEET)
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cele mai multe persoane încadrate sunt bărbaţi (23.383), numărul femeilor fiind de 18.155.
În funcţie de rezidenţă, 22.423 de persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 19.115 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (14.632), profesionale (9.289), gimnaziale (9.137), 4.104 fiind cu studii universitare.
"Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul ANOFM în primele două luni ale anului 2019, 25.653 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM", arată reprezentanţii Agenţiei.
Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Bucureşti ocupă primul loc (3.546), urmat de Timiş (3.300), Suceava (2.483), Neamţ (2.067) şi Buzău (1.579).
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
În primele două luni din anul 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 101.506.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.