Meteorologii anunţă că vremea rea va continua în acest sfârşit de săptămână, în prima parte a intervalului fiind anunţate ninsori în Transilvania şi Maramureş, dar şi precipitaţii mixte în Moldova, unde se va forma gheţuş şi polei. De sâmbătă după-amiază, aria precipitaţiilor se va extinde, iniţial fiind înregistrate ploi şi lapoviţă, ulterior ninsori însoţite de viscol.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă informare meteorologică de vreme rea pentru acest sfârşit de săptămână.
În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în zonele montane va ninge, local mai însemnat cantitativ, şi se va depune strat nou de zăpadă.
În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, în Moldova vor fi precipitaţii mixte şi local se va forma gheţuş sau polei.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Din a doua parte a zilei de sâmbătă, aria precipitaţiilor se va extinde în sud şi sud-est. În Muntenia şi în Dobrogea acestea vor fi în general moderate cantitativ, ploaie şi lapoviţă la început, iar în cursul serii şi al nopţii predominant ninsoare, astfel că se va depune strat nou de zăpadă în medie de 4...8 cm, local în jurul a 10 cm.
În zona montană, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, temporar va ninge.
Vântul se va intensifica în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (la munte, mai ales pe creste, cu rafale de peste 70 km/h, local viscolind sau spulberând zăpada, iar în sud şi sud-est va deveni moderat, cu intensificări de până la 40…45 km/h local în Dobrogea.
Începând din a doua parte a zilei de duminică, aria precipitaţiilor va fi în extindere în majoritatea regiunilor şi treptat vor predomina ninsorile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.