Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)a actualizat, duminică, avertizările meteorologice şi a anunţat cod roşu de viscol în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini mai mari de 1.500 de metri. Rafalele de vânt vor atinge şi depăşi 180 de kilometri la oră. În restul ţării, până luni, la ora 18.00, este cod galben sau portocaliu de vânt puternic.
ANM a emis, duminică, mai multe avertizări.
Prima dintre ele anunţă cod galben, dminică, între orele 11.00 – 18.00, în 27 de judeţe.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În intervalul menţionat vântul va avea intensificări la munte, iar la altitudini de peste 1500 m rafalele vor atinge 80...90 km/h. În a doua parte a zilei, în nordul Carpaţilor Orientali va ninge viscolit. Intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…55 km/h, vor fi şi în nord-vestul ţării”, a transmis ANM.
O altă avertizare cod galben vizează intervalul 23 februarie, ora 18:00 - 24 februarie, ora 18:00.
”Din seara zilei de duminică, 23 februarie, vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 55...70 km/h” a mai transmis ANM.
Meteorologii au emis şi două avertizări cod portocaliu. Astfel, de duminică, de la ora 18.00, până luni la aceeaşi oră, va fi cod portocaliu în zona montană, cu intensificări susţinute ale vântului, temporar viscol şi vizibilitate redusă.
”În intervalul menţionat, în zona montană vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 110...130 km/h. Temporar va ninge viscolit, diminuând semnificativ vizibilitatea, la început în Carpaţii Orientali, apoi şi în restul zonei montane, la altitudini în general de peste 1600 m.”, a transmis ANM.
De asemenea, va fi cod portocaliu, de duminică, de la ora 22, până luni la ora 18.00, în Moldova, Transilvania, Maramureş, nordul Crişanei şi al Dobrogei.
”În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări susţinute, în noaptea de duminică spre luni (23/24 februarie) şi în prima parte a zilei de luni (24 februarie) în nordul Crişanei, Transilvania şi Maramureş, cu viteze de 80...95 km/h, iar mai ales pe parcursul zilei de luni, în Moldova şi în nordul Dobrogei, temporar cu peste 90...100 km/h”, potrivit ANM.
O avertizare cod roşu, vizează Carpaţii Meridionali şi de Curbură
zonele montane înalte. Avertizarea o să fie valabilă, luni, ntre orele 2.00 – 18.00.
”În Carpaţii Meridionali şi de Curbură vântul va sufla tare, cu viteze de peste 140...180 km/h, spulberând puternic zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii spre zero ”, au mai precizat meteorologii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.