Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat, vineri, că elevii care sunt în clasa a şaptea acum vor susţine Evaluarea Naţională aşa cum este anul acesta, după ce Guvernul a adoptat ordonanţa privind prorogarea unor termene prevăzute de Legea 1/2011. Totodată, s-a prorogat termenul pentru evaluarea şcolilor doctorale. "Dacă intervenţia Guvernului nu ar fi fost realizată acum, începând cu data de 1 ianuarie, şcolile doctorale îşi pierdeau acreditarea", a susţinut ministrul Educaţiei, menţionând că se lucrează la normele metodologice privind evaluarea şcolilor doctorale. "Evaluarea şcolilor doctorale se va face având ca principal criteriu etica", a adăugat Anisie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Monica Anisie a spus că, în şedinţa de Guvern de vineri, s-a adoptat o ordonanţă de urgenţă de prorogare a unor termene prevăzute de Legea 1/2011.

"Măsura aceasta a fost cauzată de faptul că, în toţi aceşti ani, guvernele anterioare nu au făcut absolut nimic pentru elevii de clasa a şaptea, care sunt acum în clasa a şaptea, în aşa fel încât aceştia să poată susţine examene naţionale în conformitate cu prevederile Legii 1. Prin urmare, am luat această decizie de a nu pedepsi pe elevii noştri, ci de a construi lucruri noi în anii următori, prin proiectul preşedintelui României, România educată, se prevede ca începând cu anul şcolar în care programele şcolare vor fi construite transdisciplinar vom putea să realizăm şi o astfel de evaluare. Prin urmare, vestea bună pentru părinţi şi pentru elevi este faptul că în anul şcolar următor cei care sunt în clasa a şaptea acum vor susţinea Evaluarea Naţională aşa cum este anul acesta", a afirmat Anisie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ulterior, ea a explicat că elevii care intră în clasa a cincea în anul şcolar 2020-2021 vor putea susţine Evaluarea naţională în conformitate cu Legea 1.

De asemenea, în prevederile ordonanţei se prorogă termenul pentru evaluarea şcolilor doctorale.

"Aşa cum ştiţi, dacă intervenţia Guvernului nu ar fi fost realizată acum, începând cu data de 1 ianuarie, şcolile doctorale îşi pierdeau acreditarea", a susţinut ministrul Educaţiei.

Ea a menţionat că din 2011 "nu s-a realizat nimic" în ceea ce priveşte evaluarea acestor şcoli doctorale.

"Trebuie să menţionez că, de când am venit la Ministerul Educaţiei şi nu am găsit cadrul metodologic realizat, am pus deja în dezbatere publică metodologia de evaluare a şcolilor doctorale, am constituit grupul de lucru pentru realizarea normelor metodologice şi în curând voi aproba prin ordin de ministru aceste norme de punere în practică a evaluării şcolilor doctorale", a spus Anisie.

Anisie a spus că este foarte important pentru acest guvern ca integritatea, corectitudinea "să fie primordială".

"Evaluarea şcolilor doctorale se va face având ca principal criteriu etica", a subliniat ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.