Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis a depus un proiect la Senat care asigură accesul neîngrădint în zona plajelor pentru persoanele cu dizabilităţi, prin instituirea obligaţiei comune, parţial a statului român, parţial a administratorilor plajelor, de a asigura infrastructura necesară pentru accesul în zona plajelor, cât şi rampe pe luciul de apă, dotate cu fotolii flotabile, şezlonguri special amenajate şi căi de rulare către acestea, precum şi module de grupuri sanitare speciale.
„Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prevede, între altele, şi dreptul la o viaţă independentă, Dacă în cazul majorităţii populaţiei participarea deplină la toate aspectele vieţii este implicită, în cazul persoanelor cu dizabilităţi accesul la anumite facilităţi este mult îngreunat”, precizează deputatul PSD, în expunerea de motive a proiecului de lege.
Astfel, iniţiativa legislativă completează ordonanţa de urgenţă 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă în sensul în care autorităţile administraţiei publice locale pe a căror rază teritorială se află plaje cu destinaţie turistică au şi obligaţia „să asigure accesul neîngrădit până în zona plajelor pentru persoanele cu dizabilităţi, prin construirea infrastructurii necesare”.
Acestea trebuie „să asigure ingrastructura necesară persoanelor cu dizabilităţi în zona plajelor, respectiv rampe de acces la luciul de apă dotate cu fotolii flotabile, şezlonguri special amenajate şi căi de rulare către acestea, module de grupuri sanitare, adaptate persoanelor cu dizabilităţi şi căi de rulare către acestea”.
Prevederile din prezenta lege intră în vigoare la 180 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Proiectul de lege a fost depus la Senat, prim for sesizat, iar decizională este Camera Deputaţilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.