Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă, în legătură cu acuzaţiile privind decesele unor pacienţi de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” din Capitală, că nu a cunoscut deocamdată persoana care a făcut reclamaţia, dar că va exista şi o discuţie cu aceasta. Între timp, la acest spital au loc mai multe anchete. El precizează că sunt 17 decese în decurs de patru zile şi că majoritatea bolnavilor decedaţi aveau vârste de 85-90 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Este vorba şi de o anchetă penală desfăurată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi nu aş vrea să influenţăm această anchetă, dar sigur, colegii mei, echipa de control intern a spitalului, cei de la Corpul de Control, Colegiul Medicilor, trebuie să analizeze anumite date care ţin de partea profesională, modul în care s-a exercitat actul medical. Până în momentul în care eu am părăsit spitalul, nu am avut elemente, nu spun că nu există, dar noi cel puţin nu am avut elemente care să fundamenteze o astfel de culpă medicală care să ducă la această concluzie”, a declarat Alexandru Rafila, la emisiunea Insider politic difuzată, sâmbătă, la Prima TV.
 
Ministrul Sănătăţii a explicat că este vorba de 17 decese, şi nu de 19 cum se ştia iniţial, în decurs de patru zile.
 
”Nu e vorba de 19, ci e vorba de 17 cazuri de decese în decurs de patru zile. Reclamaţia iniţială, făcută de o persoană pe care nu am reuşit să o cunoaştem, o asistentă medicală... Nu am stat de vorbă cu ea pentru că nu era nominalizată nici în plângere. Directorul medical a fost informat de o asistentă de la ATI, dar nu cu o precizare cine este acea persoană care a făcut această sesizare. Dacă există fapta, bine că a făcut-o, dacă nu există, atunci sigur că trebuie să reacţionăm în consecinţă şi să spunem că a fost vorba de o dezinformare. Lăsăm lucrurile să se desfăşoare, nu le influenţăm, însă din punct de vedere medical, până în momentul în care am părăsit spitalul, nu erau elemente care să ducă la concluzia că pacienţii nu au fost bine trataţi. Mai e un lucru important, pentru că toată lumea a raportat cele 17 decese la Secţia de Terapie Intensivă, în Secţia de Terapie Intensivă ajung toţi bolnavii grav din tot spitalul. Deci era vorba de numărul de decese înregistrat la nivelul spitalului. Ei au decedat în Secţia ATI, dar acolo sunt duse cazurile grave şi se întâmplă lucrul ăsta în Secţia ATI”, a spus Rafila.
 
Întrebat dacă o medie de 17 decese în trei-patru zile este o rată normală într-un spital, Rafila a precizat că se va face o comparaţie cu alte spitale.
 
”Acum căutăm să facem o comparaţie şi cu alte spitale. Am cerut statistica de la acest spital pentru 2022-2023 şi primele trei luni din 2024. Media pentru rata de decese este de circa 3,5 zilnic. Încrederea pacienţilor în sistemul sanitar este esenţială. Fără încrederea pacienţilor în sistemul sanitar, noi nu putem să lucrăm, pentru că înseamnă că nu ne facem în mod serios, consecvent, eficient, datoria. Noi trebuie să demontăm sau să spunem dacă sunt suspicuni, oricum trebuie să spunem adevărul oamenilor, să fim asumaţi şi atunci o să aibă încredere în noi ca profesionişti, ca autorităţi de sănătate publică”, a adăugat Rafila.
 
Întrebat, de asemenea, dacă medicii le-ar fi dat o substanţă pacienţilor care ulterior au decedat, pentru a elibera paturile la ATI, Rafila a răspuns că nu crede că ar putea fi cazul de aşa ceva.
 
”Nu cred că era cazul să se fi întâmplat aşa ceva. Noi avem un dispecerat la Ministerul Sănătăţii, se numeşte Compartimentul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă, care monitorizează toate paturile ATI din Capitală şi nu numai. Dacă există o aglomerare la un spital, atunci automat pacienţii sunt direcţionaţi la alt spital care are disponibilitate. Hai să spunem că în timpul pandemiei puteai să spui că ai o supraaglomerare. Acuma nu există o astfel de problemă. Este un medicament vasopresor, adică menţine în stare de şoc, presiunea arterială mai ridicată. Am verificat, aveau 1.000 de fiole, adică o cantitate foarte mare pe stoc. Nici lipsa medicamentului nu poate fi invocată în niciun fel”, a mai spus Rafila.
 
Ministrul Sănătăţii a afirmat că plângerea a fost făcută de asistenta şefă a spitalului.
 
”Asistentul şef pe spital a făcut această plângere, nu am reuşit să stăm de vorbă cu doamna respectivă. Cred că era la Poliţie, dădea declaraţii. Nu era în spital când am fost eu şi nici când au fost colegii mei de la Corpul de Control, dar cu siguranţă în cursul săptămânii viitoare o să existe o discuţie cu dânsa, să vedem cine i-a furnizat această informaţie, pentru că trebuie să verifici sursa şi credibilitatea informaţiei”, a explicat Rafila.
 
Întrebat dacă este posibil să fie dezgropaţi morţii, Alexandru Rafila a spus că este o procedură judiciară care poate fi aplicată.
 
”Nu am discutat cu cei de la Parchet în niciun fel. Sigur, este o procedură judiciară care poate fi aplicată. Totdeauna trebuie să vezi de ce faci o astfel de procedură, dacă există suspiciuni. Nu ştiu ce date au dânşii şi de asta nu vreau să mă antepronunţ în niciun fel”, a adăugat Rafila.
 
De asemenea, Alexandru Rafila a subliniat că a discutat şi cu premierul Marcel Ciolacu pe marginea acestui subiect.
 
”Am discutat (cu premierul Marcel Ciolacu - n.r.) încă de la început, în prima zi de când a început, de joi, am fost şi în şedinţă de Guvern, l-am întâlnit pe premier. Decizia lui şi dispoziţia pe care a dat-o a fost să mergem să facem rapid o anchetă a Ministerului, lucrăm şi cu Colegiul Medicilor, deci profesională, şi să mergem până la capăt, orice lucru să fie prezentat publicului pentru că, aşa cum v-am spus, şi opinia premierului legat de acest subiect şi acest domeniu sanitar este legat de credibilitate şi de faptul că noi degeaba facem investiţii, care se şi întâmplă în România, dacă oamenii nu au încredere în sistem. Ei trebuie să fie siguri că, atunci când merg într-un spital, sunt trataţi şi sunt trataţi şi cu empatie, nu numai cu profesionism din punct de vedere medical şi lucrul ăsta trebuie să se întâmple în toate spitalele din România”, a subliniat Alexandru Rafila.
 
Totodată, ministrul a precizat că persoanele decedate erau în vârstă.
 
”Marea lor majoritate erau în vârstă, peste 85 - 90 de ani”, a completat Rafila.
 
Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că trimite Corpul de Control la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Bucureşti, după ce un asistent medical a sesizat că 20 de pacienţi ar fi murit din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament. De asemenea, directorul de îngrijiri a acuzat că este împiedicat să-şi desfăşoare activitatea.
 
Conducerea Spitalului ”Sfântul Pantelimon” din Capitală a deschis o anchetă internă după acuzaţiile că 20 de pacienţi internaţi la Terapie Intensivă au murit, în decurs de patru zile, din cauză că unii dintre medici ar fi dispus scăderea dozei de noradrenalină administrată celor care nevoie de acest medicament.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.