Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, este de părere că numărul cazurilor de COVID-19 nu va scădea în perioada următoare, dar a explicat că este convins că nu vom mai avea un lockdown şi nu vor mai fi impuse restricţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Alexandru Rafila a estimat, miercuri seară, la Antena 3, că săptămâna viitoare vom avea 10.000 de cazuri de COVID-19 pe zi.
 
”Nu o să scadă, săptămâna trecută am avut aproape 45.000 de cazuri, adică 7.000 şi ceva de cazuri pe zi. Estimez că, în raportarea de săptămâna viitoare, pe care o vom face luni sau marţi, o să avem undeva în jur de 70.000 de cazuri înregistrate, adică o medie de 10.000 de cazuri pe zi”, a declarat Rafila.
 
Întrebat despre un lockdown în România, Rafila a precizat că nu vom mai ajunge în această situaţie.
 
”În Franţa au aproape 200.000 de cazuri pe zi şi singura restricţie este legată de utilizarea, în anumite spaţii închise şi transportul în comun, utilizarea măştii. Nu cred, în niciun fel, şi e o convingere a mea, că vom mai ajunge în situaţia unui lockdown în România, sau la restricţii care să limiteze activitatea economică şi socială. Aceste noi valuri COVID-19, care probabil vor mai continua cu o anumită intensitate, pe care nu avem de unde să o cunoaştem în momentul de faţă, vor fi valuri de infecţie respiratorie, de obicei banală, şi care nu va mai pune în pericol sistemul de sănătate, spitalele. Dar, ca să nu se întâmple lucrul ăsta, trebuie să lucrăm susţinut, pe viitor, să construim un sistem de asistenţă medicală ambulatorie, de bună calitate”, a declarat Rafila.
 
Întrebat, de asemene,a dacă are convingerea că nu vom avea lockdovn, Rafila a declarat: ”Absolut”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.