Deputatul PSD Alexandru Rafila firmă că România se află pe locul doi la nivel european în ceea ce priveşte transmiterea accelerată a infecţiei cu SARS-CoV- 2 în al patrulea val al pandemiei, în timp ce în state cu o rată ridicată a vaccinării răspândirea virusului începe să scadă. Rafila reclamă că autorităţi centrale, dar şi unele dintre autorităţile locale, au permis concentrări mari de persoane, din dorinţa de fi populare. ”Cred că vom depăşi maximul, numărului de cazuri înregistrat în valul trei şi lucrul ăsta o să aibă nişte consecinţe posibil dramatice”, susţine medicul.
Alexandru Rafila a afirmat, vineri, că al patrulea val al pandemiei va dura ”cel puţin până la jumătatea lunii noiembrie” şi că acesta poate avea un impact mai mare decât anterioarele valuri ale crizei sanitare mondiale.
”Nu ştiu dacă aţi văzut ultima statistică a unui buletin de informaţii al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care plasează România la o rată de reproducere a infecţiei la 1,3 cea mai mare din Europa (...) după Slovacia are cred că are 1,34. Deci avem clar o accelerare foarte mare a transmiterii în această perioadă. Deja am ajuns la 4.500 de cazuri pe zi. Ăsta e un element. Şi al doilea element de care mă tem cel mai mult este legat de faptul că sistemul de sănătate a suferit nişte şocuri în ultimul an şi jumătate, oamenii, chiar dacă sunt poate mai experimentaţi, în modul în care trebuie gestionate din punct de vedere medical lucrurile, sunt obosiţi, sunt iritaţi şi partea de sănătate, de fapt, în ultimele 8-9 luni nu prea a fost condusă. (...) Noi amplificăm haosul în criză, or chestiunea asta poate să facă valul patru să devină cel mai impactant dintre cele pe care le-am trecut până acum în timpul acestei pandemii”, a afirmat Alexandru Rafila, vineri seară, la Digi 24.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Deputatul PSD a arătat că România se află printre statele europene în care transmiterea infecţiei se face comunitar, în timp ce în alte state situaţia se stabilizează.
”Dacă în Europa valul acesta se va opri – şi din ceea ce văd eu de pe cifre multe dintre ţări au ajuns să stabilizeze transmiterea şi chiar să scadă numărul de cazuri – în regiunea europeană a OMS, de cincizeci şi ceva de ţări, mai sunt vreo şase-şapte ţări care sunt în zona asta cu transmitere accelerată. Noi v-am spus că suntem pe locul doi”, a adăugat medicul.
Rafila reclamă faptul că, din dorinţa de a fi ”populare”, autorităţile centrale, dar şi unele autorităţi locale au permis concentrări mari de oameni unde regulile sanitare nu au fost respectate.
”Au existat nişte acceleratoare ale transmiterii, respectiv concentrări mari de oameni, nu vreau să spun neapărat festivaluri, concentrări mari de oameni pentru o perioadă lungă de timp în care regulile de distanţare nu au fost respectate. Noi acum am învăţat deja de câteva luni că o persoană testată printr-un test rapid poate să fie asimptomatică şi să fie infectată. Sau am învăţat că o persoană vaccinată poate să facă o formă uşoară a bolii. Dar atunci, dacă ai o astfel de situaţie, te gândeşti imediat cum să procedezi. Îi aduni pe toţi cât mai mulţi şi cât mai mult timp împreună, încât să favorizezi transmiterea sau nu o faci? Ei, opţiunea autorităţilor centrale şi, în unele locuri, a autorităţilor locale a fost să o facem ca să fim populari. Eu cred că ăsta a fost principalul motiv alături de motivul poate cel mai important în această ţară, să facem bani. Astea au fost cele două motive care au generat lucrul ăsta. Care este consecinţa? (...) Eu, personal, cred că vom depăşi maximul, numărului de cazuri înregistrat în valul trei şi lucrul ăsta o să aibă nişte consecinţe posibil dramatice în două, zone. Prima este zona asistenţei medicale unde sunt premise să intrăm într-o zonă de criză (...) Cel de-al doilea lucru care mi se pare mie extrem de important şi grav prin consecinţe va fi trecerea şcolilor online”, a mai spus Alexandru Rafila.
Acesta a menţionat, răspunzând unei întrebări, că speră să nu se ajungă la peste 15.000 de cazuri pe zi în al doilea val al pandemiei, iar al patrulea val „este posibil să fie cel mai dificil” de până acum.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.