Agent Green a reacţionat, miercuri, după ce ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat că vor fi majorate în acest an cotele de prevenţie în cazul populaţiei de urs. ”Ştie că 426 de urşi vor ataca oameni în următorul an şi a anunţat că va da ordin să fie ucişi preventiv”, a transmis organizaţia, adăugând că ”ministrul Mediului şi-a pierdut complet minţile”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ministrul Mediului şi-a pierdut complet minţile. Ştie că 426 de urşi vor ataca oameni în următorul an şi a anunţat azi că va da ordin să fie ucişi preventiv. Individul nu a făcut nimic pentru a proteja habitatul ursului şi aşezările omeneşti şi este doar un instigator la ucidere şi demonizarea speciei”, a transmis, miercuri, Agent Green.

Reprezentanţii organizaţiei susţin că ”decizia ministrului este strict pentru sponsorii lui şi a celor care ar urma să îl voteze la anul să ajungă preşedinte al Consiliului Judeţean Hargita”.

Agent Greea a lansat o petiţie pentru salvarea urşilor care ar urma să fie vizaţi de ordinul de ministru.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă că, din Fondul pentru Mediu, vor fi finanţate sisteme de protecţie împotriva urşilor, persoanele fizice, asociaţiile, persoanele juridice sau instituţiile publice putând beneficia de sume pornind de la 15.000 de lei pentru montarea de garduri electrice în zonele unde animalele îşi fac apariţia frecvent.

El a făcut publice, miercuri, datele unui studiu care arată că România are o populaţie de urs brun cuprinsă între 7.536 şi 8.093 de exemplare. În baza ordonanţei care prevede posibilitatea intervenţiei imediate, cifrele oficiale prezentate de minister arată 471 de alungări, 66 de relocări şi doar 25 de extrageri în doi ani. Cele mai multe probleme cauzate de urşi în ultimii ani au fost în judeţele Braşov, Harghita, Prahova, Argeş, Bacău.

El a anunţat că a pregătit un nou Ordin de ministru care va fi semnat până pe 15 mai şi care va prevedea cotele de prevenţie în cazul populaţiei de urs.

Anul trecut, aceste cote au fost de 140 de exemplare, din care în cursul anului au fost recoltate peste 70 de exemplare, numărul crescând la 89 de exemplare până în prezent. Documentul va fi pus curând în consultare publică. Acesta prevede o cotă de prevenţie mai mare decât anul trecut, ministrul explicând că această decizie este luată având în vedere creşterea populaţiei de urs.

Tanczos a precizat că vor fi stabilite, la alocarea cotelor de prevenţie, criterii precum numărul de atacuri, numărul dosarelor de pagubă, densitatea populaţiei de urs, va fi stabilită o formulă de calcul care va fi aplicată ca atare, pentru a se elimina ”intervenţia subiectivă” în alocarea acestor cote de prevenţie.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.