Un after school din Bucureşti a fost închis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor după ce au fost găsite produse expirate, mizerie, iar blocul alimentar funcţiona fără autorizaţie sanitar-veterinară. De asemenea, în acest caz a fost sesizat Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
ANPC a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a fost realizat un control la Asociaţia Elmali /Mini Club Dumbo Kids (after school), din Sectorul 2 al Capitalei, în urma unei sesizări primite de la unul dintre părinţi.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Nu putem accepta condamnarea copiilor la riscuri greu de evaluat, atunci când părinţii doresc sau sunt nevoiţi să îşi lase micuţii în grija altora. Pentru toate cele constatate, am anunţat organele de poliţie şi vom depune inclusiv sesizare penală. Vă vorbeşte acum părintele Horia Constantinescu, nu comisarul sau preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor:  nu cred că există, astăzi, sancţiune sau condamnare care să poată face suficient de multă dreptate, într-o astfel de situaţie. Aştept mesajele dumneavoastră pe WhatsApp, la 0745999111, cu poze sau orice alt detaliu, nu pentru a depune sesizări, ci pentru a mă informa referitor la situaţiile similare acesteia!”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
 
Abaterile înregistrate de echipa de control au fost: funcţionarea blocului alimentar fără autorizaţie sanitar-veterinară pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică în cadrul After School;  utilizarea, ca materii prime a unor produse alimentară cu data limită de consum depaşită; folosirea unor agregate frigorifice neigienizate şi deteriorate, cu rugină la baza frigiderului, cu chedere depreciate, cu acumulări de impurităţi; depozitarea, în acelaşi spaţiu de frig, a diverse produse alimentare: lactate, ouă, mezeluri, fără o delimitare fizică a acestora;  derularea activităţii într-un spaţiu deteriorat sau neigienizat, tavanul cu zone de igrasie, cu exfoliere a vopselei, pavimentul murdar în zona bancurilor de pregătire a preparatelor, cu zone rupte, cu acumulări de impurităţi.
 
Comisarii ANPC au mai descoperit că lipseau zonele de spălare a vaselor şi veselei, dar şi pentru pregătirea preliminară a materiilor prime, recipientele produselor alimentare erau depozitate direct pe paviment, în spaţiul de desfăşurare a activităţii culinare, alături de alte recipiente cu resturi alimentare, erau folosite produse alimentare, care prezentau în interiorul recipientului colonii de mucegai, erau utilizate ustensile de bucătărie neprofesionale, sala de mese era amplasată în acelaşi spaţiu unde aveau loc activităţi didactice, activitatea didactică se desfăşura într-un spaţiu deteriorat şi neigienizat: cu calorifere cu impurităţi, cu rugină, cu tavan cu zone de culoare neagră, cu igrasie, în spaţiu existând un miros înţepător, cu zona de trafic a unităţii murdară, cu ciobituri ale  pavimentului  şi scări din material lemnos, cu deprecieri.
 
În urma neregulile au fost date amenzi în valoare de 22.000 de lei, au fost oprite de la comercializare produsele neconforme, a fost oprită temporar activitatea unităţii până la remedierea deficienţelor şi va fi făcută propunere de închidere definitivă a acesteia.
 
De asemenea, comisarii ANPC au sesizat Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice a Sectorului 2, din cadrul  Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.