Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că peste 93.000 de persoane cu drept de vot au domiciliul în localităţile în care se vor organiza alegeri locale parţiale, în 5 noiembrie, inclusiv cei care vor împlini 18 ani până în ziua alegerilor. Totodată, există 237 de cetăţeni ai Uniunii Europene care locuiesc în localităţile respective şi vor putea să-şi exprime opţiunea electorală. În 22 octombrie va începe campania electorală.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de către AEP, în localităţile în care se vor organiza alegeri locale parţiale în data de 5 noiembrie 2017 sunt înscrişi în Registrul electoral un număr de 93.611 cetăţeni români cu drept de vot, inclusiv cei care vor împlini 18 ani până în ziua alegerilor.
De asemenea, în evidenţele Inspectoratului General pentru Imigrări figurează un număr de 237 de cetăţeni ai Uniunii Europene care au drept de vot şi care locuiesc în localităţile în care se vor organiza alegeri locale, potrivit legii aceştia putând participa la alegerea edilului.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit calendarului aprobat pentru organizarea scrutinului, în 11 octombrie a început depunerea candidaturilor, iar până în 24 octombrie acestea vor rămâne definitive.
În 22 octombrie va începe campania electorală care se va încheia în 4 noiembrie, ora 7.00.
Până cel mai târziu în 31 octombrie vor trebui tipărite buletinele de vot.
Alegeri locale parţiale vor avea loc în 5 noiembrie în 16 localităţi din ţară care au rămas fără primari, a hotărât Guvernul în şedinţa ddin 27 septembrie.
Alegerile vor fi organizate în municipiul Deva - judeţul Hunedoara, precum şi în comunele Bocsig - judeţul Arad, Nicşeni - judeţul Botoşani, Călăraşi - judeţul Cluj, Pantelimon şi Bărăganu - judeţul Constanţa, Teleşti - judeţul Gorj, Balş - judeţul Iaşi, Bîrghiş – judeţul Sibiu, Drăgoieşti - judeţul Suceava, Cervenia, Poieni, Salcia - judeţul Teleorman, Checea - judeţul Timiş, Oşeşti - judeţul Vaslui şi Vlădeşti - judeţul Vâlcea. Totodată, vor fi organizate alegeri parţiale pentru Consiliul Local din comuna Mereni, judeţul Constanţa.
De asemenea, va fi ales şi consiliul local dintr-o localitate.
Fondurile necesare pentru organizarea alegerilor locale parţiale din data de 5 noiembrie se ridică la 4,368 de milioane de lei şi vor fi alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.