Colegiul Naţional "Sfântul Sava" din Bucureşti este primul în top 50, la admiterea în liceu, cu media ultimului admis 9,90, la specializarea matematică-informatică în limba engleză, pe locul 50 fiind Liceul teoretic "Nicolae Bălcescu” din Cluj Napoca, unde media ultimului admis la matematică-informatică este 9,46.
După repartizarea computerizată în liceu a elevilor, în top 50 specializări cu cele mai mari medii conduce Colegiul Naţional "Sfântul Sava" din Bucureşti cu media ultimului admis la specializarea matemetică-informatică în limba engleză 9,90. Urmează Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, ultima medie înregistrată aici fiind de 9,89, tot la matematică-informatică în limba engleză şi Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" din Craiova, cu ultima medie 9,85, la aceeaşi specializare.
Pe locul patru este tot Colegiul Naţional "Sfântul Sava", specializarea ştiinţe ale naturii, cu ultima medie 9,82, urmat de Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" din Craiova, specializarea ştiinţe ale naturii cu 9,79, Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr", matematică -informatică - 9,76, Colegiul Naţional "Sfântul Sava", matematică -infomatică - 9,72, Colegiul Naţional "B.P. Hasdeu" din Buzău, matematică-informatică în limba engleză cu 9,72, media ultimului admis, Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, matematică -informatică în limba germană - 9,72 şi Liceul teoretic "Ovidius” Constanţa, ştiinţe ale naturii - 9,71.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe ultimul loc în top 50 este Liceul teoretic "Nicolae Bălcescu” din Cluj Napoca, specializarea matematică-informatică, media ultimului admis - 9,46.
Rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2016-2017 au fost afişate pe site-ul admitere.edu.ro. Din 21 până în 29 iulie vor putea fi depuse dosarele de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.
Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat este programată miercuri.
Tot miercuri, fiecare liceu va afişa lista candidaţilor repartizaţi în acea unitate, iar între 21 şi 29 iulie este prevăzută depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.
Candidaţii rămaşi nerepartizaţi, din cauza opţiunilor insuficiente sau ca urmare a neparticipării la prima etapă a admiterii, vor fi repartizaţi în 28 iulie. Aceştia îşi vor depune dosarele la liceele în care au fost admişi în zilele de 28 şi 29 iulie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.