Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, susţine că, din cauza refuzului Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) de a plăti subvenţia către RADET, creanţele curente neîncasate de ELCEN au ajuns la 217,5 milioane lei. În aceste condiţii, administratorul judiciar al ELCEN anunţă că va convoca Comitetul Creditorilor, urmând ca aceştia să decidă dacă ELCEN va sista livrarea agentului termic către RADET.
”Ca urmare a refuzului Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) de a plăti subvenţia către RADET, creanţele curente neîncasate de ELCEN au ajuns la 217,5 milioane lei, din care 110,3 milioane cu scadenţa de 90 de zile depăşită. În aceste condiţii, vă informăm că SIERRA QUADRANT va convoca Comitetul Creditorilor ELCEN, urmând ca aceştia să decidă dacă ELCEN va sista livrarea agentului termic către RADET”,se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Sierra Quadrant.
Reprezentanţii administratorului judiciar al ELCEN susţin că ”oficialii PMB au continuat să abordeze cu indiferenţă situaţia dramatică a sistemului de termoficare”.
“Oprirea apei calde în Capitală este o măsură extremă, pe care am încercat să o evităm în permanenţă. Am livrat agentul termic către RADET, deşi ELCEN nu era plătită, sperând la nesfârşit că doamna primar Gabriela Firea va înţelege la un moment că responsabilitatea ei numărul unu o reprezintă calitatea vieţii cetăţenilor. Se pare că am fost nişte naivi! Pentru ei, cetăţeanul este o noţiune abstractă. Concrete sunt doar donaţiile pentru biserici, reclamele plătite din bani publici la TV pentru nişte companii de stat care toacă sute de milioane de lei lunar, excursiile pentru pensionari şi alte astfel de acţiuni. După ce au distrus şi falimentat RADET, ELCEN a devenit noua lor ţintă. Este imposibil pentru o companie aflată deja în insolvenţă să presteze servicii pe gratis, acumulând datorii la rândul ei către furnizori şi privând creditorii de şansa recuperării creanţelor. De aceea, probabilitatea ca ELCEN să oprească livrarea apei calde în maximum o lună este destul de mare", a declarat Ovidiu Neacşu, partener fondator Sierra Quadrant.
Potrivit reprezentanţilor companiei, în situaţia menţinerii măsurii dispuse de către judecătorul sindic în dosarul 35232/3/2016, respectiv deschiderea procedurii de faliment a RADET, toate aceste noi datorii se vor adăuga la masa credală.
”Fără aceste sume, riscul ca ELCEN să intre în incapacitate de plată a materiei prime, a materialelor şi chiar a salariilor este aproape inevitabil. Precizăm că, în spiritul transparenţei asumate, în perioada imediat următoare, vom face public raportul ce urmează a fi prezentat Comitetului Creditorilor ELCEN”, a mai transmis Sierra Quadrant.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.