Administratorul judiciar al societăţii de termoficare Colterm cere Primăriei Timişoara să cumpere certificatele pentru emisia de gaze cu efect de seră (European Union Allowance - EUA) pentru anul 2021. Termenul expiră în 30 aprilie, iar societatea de termoficare e pasibilă de o nouă amendă foarte mare, având în vedere amenda primită în 2021, de 21 milioane de euro, pentru neachiziţionarea acestor certificate. În cazul în care va veni şi o a doua amendă, societatea de termoficare va intra în faliment.
Colterm ar avea de cumpărat, pentru perioada 1 ianuarie 2021 - 31 decembrie 2021, 232.749 de certificate EUA. Compania a reuşit să achiziţioneze 79.306 certificate, aferente perioadei de după deschiderea procedurii generale de insolvenţă, adică pentru intervalul 26 octombrie - 31 decembrie. Restul trebuie cumpărate până la 30 aprilie, iar în caz contrar, societatea de termoficare ar putea fi amendată din nou de Administraţia Fondului pentru Mediu. Anul trecut, sancţiunea a fost de aproape 107 milioane de lei, adică 21 milioane de euro, tot pentru că nu au fost cumpărate certificatele. O nouă amendă pentru Colterm, care este deja în insolvenţă, ar duce compania la faliment.
Administratorul judiciar, consorţiul Alfa & Quantum Consulting SPRL - Maestro SPRL - Insolvein SPRL, a trimis Primăriei Timişoara o adresă prin care îi solicită ca, în calitate de unic acţionar al Colterm, să cumpere urgent cele 153.443 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferentei perioadei anterioare deschiderii procedurii insolvenţei.
Societatea "se află în imposibilitatea legală de a achiziţiona aceste certificate EUA aferente perioadei anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, având în vedere că, pe perioada ulterioară declanşării procedurii, se pot efectua doar plăţi ale datoriilor curente, conform legii. Certificatele aferente perioadei 1 ianuarie-25 octombrie 2021, ce trebuie cumpărate până în 30 aprilie 2022, reprezintă o creanţă certă anterioară deschiderii procedurii insolvenţei”, se arată într-o scrisoare transmisă de consorţiul Alfa & Quantum Consulting SPRL - Maestro SPRL - Insolvein SPRL, Primăriei Timişoara.
Consorţiul atrage atenţia că Primăria Timişoara are obligaţia de a achiziţiona certificatele.
"Municipiul Timişoara are calitatea de acţionar unic pentru debitoarea Colterm SA, ceea ce a presupus şi administrarea societăţii CLT Colterm SA anterior deschiderii procedurii de insolvenţă. În calitate de acţionar unic, pe de-o parte, şi de unitate administrativ-teritorială, pe de altă parte, beneficiară a contractului de delegare, apreciem că aveţi obligaţia legală de a asigura sursa de finanţare necesară achiziţionării EUA aferente anului 2021”, notează administratorul judiciar.
Deşi primarul Dominic Fritz a spus, în repetate rânduri, că e treaba Colterm să cumpere certificate, iar preţul acestora este inclus în calculul preţului energiei termice, administratorul judiciar susţine că "în calculul preţului energiei termice livrate consumatorilor a intrat costul certificatelor doar începând cu data de 1 ianuarie 2022", se mai arată în scrisoare.
"Neachiziţionarea unui număr de 153.443 certificate până cel târziu în data de 30 aprilie 2022 va duce la aplicarea de către AFM a unor contribuţii şi penalităţi de întârziere în cuantum excesiv de mare (…) printr-o decizie de impunere ce va constituie titlu executoriu, ceea ce va conduce la riscul iminent de declanşare a procedurii de faliment a debitoarei CLT Colterm SA, al cărui acţionar unic este Municipiul Timişoara”, se mai precizează în document.
Primăria Timişoara nu comentează pentru moment situaţia, însă reprezentanţii instituţiei au transmis că toate detaliile vor fi oferite în cursul zilei de vineri, când va avea loc o conferinţă de presă. La data la care a fost redactată adresa administratorului judiciar, preţul unui certificat era de 86,51 euro. Acest lucru înseamnă că Primăria Timişoara ar avea plătit, în total, peste 13,2 milioane de euro pentru certificatele EUA.
Societatea de Termoficare Colterm are datorii de peste 300 milioane de lei la furnizori, la care se adaugă o amendă, încasată în anul 2021, de 21 milioane de euro, pentru neachiziţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2020.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.