Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunţat, vineri, că la Penitenciarul Vaslui posturile sunt ocupate în proporţie de 88 la sută, iar în 2017 au fost repartizaţi unităţii respective 17 absolvenţi ai şcolilor de profil. Totodată, ANP susţine că doar puţin peste 3.000 de ore suplimentare mai trebuie recuperate, activitatea desfăşurându-se în condiţii normale.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanţii ANP, la nivelul sectorului Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar al Penitenciarului Vaslui statul de organizare al locului de detenţie este ocupat în proporţie de 93%, fiind vacant un număr de 12 posturi, iar la nivelul tuturor sectoarelor de activitate acesta este ocupat în proporţie de 88%.
”La Penitenciarul Vaslui, în anul 2017, au fost repartizaţi 17 absolvenţi ai Şcolii de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna şi ai
Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre, iar în perioada 2016-2017 au fost organizate 25 concursuri pentru 53 funcţii de execuţie şi conducere vacante, fiind ocupate 36 dintre acestea”, anunţă ANP.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, începând cu data de 04 septembrie, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei au demarat demersuri pentru suplimentarea statelor de organizare ale unităţilor penitenciare.
”La finalizarea acestor demersuri preconizăm ca statul de funcţii al Penitenciarului Vaslui să fie suplimentat cu aproximativ 70 de posturi”, anunţă ANP.
În plus, ANP precizează că, în perioada 01.01.2017-01.12.2017, la Penitenciarul Vaslui, s-au înregistrat 30.956 ore suplimentare, iar din acestea au fost recuperate deja 27.883 şi au mai rămas de recuperat 3073.
”În prezent, la nivelul unităţii de detenţie, activitatea specifică se desfăşoară în condiţii normale de lucru”, susţin reprezentanţii ANP.
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a anunţat că peste jumătate dintre agenţii Penitenciarului Vaslui refuză să mai intre în serviciu, ei reclamând lipsa de personal şi numărul mare de ore suplimentare lucrate şi neplătite
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.