Ministrul de Interne Marcel Vela prezintă acordul semnat între Ministerul Afacerilor Interne şi Patriarhie privind acţiunile cu ocazia Paştelui. Lumina Sântă de la Ierusalim va fi distribuită de către voluntari şi patrulele existente sub coordonarea MAI aflate în misiune.
”Vom ajuta BOR la împărţirea sfintelor Paşti şi a luminii sfinte aduse de la Ierusalim în seara Învierii”, a declarat marţi Marcel Vela.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Am semnat un acord de susţinere şi sprijin din partea tuturor forţelor pentru stabilirea unor acţiuni comune. Având în vedere dorinţa de a se oferi Sfinte Paşti şi Lumina Sfântă s-a stabilit: pâinea binecuvântată în formă de mici prescuri, sfinţită în joia mare, va fi distribuită credincioşilor vineri şi sâmbătă, in intervalul 7- 17, în toare parohiile, în locuri special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult, de către personalul bisericii şi voluntari, cu măsuri de protecţie, cu distanţa specficată ca la magazinele alimentare. În declaraţia pe propria răspundere, credincioşii vor trece”ridicarea Sfintelor Paşti” şi vor preciza numele lăcaşului de cult”, a precizat ministrul.
Pentru credincioşii bolnavi şi cei peste 65 de ani, Paştele vor fi distribuite la domiciliu, vineri, sâmbătă sau duminică, începând cu orele 6.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.