În urmă cu 30 de ani, la 20 decembrie 1989, Timişoara devenea primul oraş liber de comunism, cu preţul vieţii unor oameni care au murit pe străzile oraşului seceraţi de gloanţe. Pentru a marca acel moment, vineri, la Timişoara, vor suna sirenele antiaeriene, iar revoluţionarii se vor reuni într-o şedinţă festivă.
În 20 decembrie 1989 a izbucnit greva generală în toate fabricile din Timişoara.
Coloane mari de oameni se îndreptau spre centrul oraşului, în timp ce forţele armate s-au retras în cazarme. Zeci de mii de timişoreni descoperau solidaritatea, în Piaţa Operei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Protestatarii au ocupat Piaţa Operei, astăzi Piaţa Victoriei, strigând ”Noi suntem poporul”, ”Armata e cu noi”, ”Nu vă fie frică, Ceauşescu pică”.
În foaierul Teatrului Naţional cei care puneau temelia Frontului Democratic Român puneau la cale un program politic în care se regăseau cererile celor aflaţi în Piaţă.
În aceeaşi zi, în 20 Decembrie 1989, Timişoara a fost declarat primul oraş liber al României de către reprezentanţii Frontului Democrat Român, prima formaţiune politică democratică înfiinţată pe străzile din Timişoara.
Tot în acea zi, majoritatea arestaţilor au fost eliberaţi din arestul Miliţiei sau din Penitenciar. Tot atunci, au sosit în Gara de Nord din Timişoara trenuri încărcate cu muncitori din fabrici din zona Olteniei. Regimul a încercat să îi folosească la înăbuşirea protestului, dar aceştia s-au alăturat timişorenilor.
Treptat situaţia ieşea de sub controlul autorităţilor, iar militarii au început să fraternizeze cu demonstranţii. A doua zi, bucureştenii aveau să se ridice şi ei împotriva regimului comunist şi să desăvârşească ceea ce Timişoara a plătit cu sânge: Libertatea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.