Vlad Gheorghe, fost membru USR, în prezent candidat independent pentru Parlamentul European, susţine că Vlad Voiculescu şi Clotilde Armand n-ar trebui să candideze la alegerile din 9 iunie, pentru că sunt urmăriţi penal. ”Nu are ce să caute un candidat cu urmărirea penală începută pe o listă. Din punct de vedere juridic, este nevinovat. Când era Dragnea, asta spunea şi el: ”Domnule, sunt nevinovaţi săracii, i-a luat Kovesi, îi ostracizează, îi aleargă”, a susţinut Vlad Gheorghe la Prima TV.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Vlad Gheorghe, candidat independent pentru Parlamentul European, a vorbit în emisiunea Insider electoral, difuzată la Prima TV, despre candidaţii cu probleme penale din USR. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Nu are ce să caute un candidat cu urmărirea penală începută, pe o listă. Din punct de vedere juridic, este nevinovat. Dar când era Dragnea, asta spunea şi el: ”Domnule, sunt nevinovaţi săracii, i-a luat Kovesi, îi ostracizează, îi aleargă, sunt nevinovaţi săracii până la sentinţa definitivă, adică 10 ani”. Ei să stea în funcţie încă 10 ani până când se mişcă Justiţia. Nu e în regulă. Noi am spus în toţi aceşti ani că nu ai ce să cauţi acolo. Toţi cei care am candidat în 2019 am primit întrebarea asta: ”Ce faci dacă începe urmărirea penală împotriva ta?”. Îmi dau demisia din Parlamentul European. Urmărirea penală, nu sentinţă în primă instanţă”, a explicat Vlad Gheorghe la Prima TV. 
 
Fost membru USR, Vlad Gheorghe este de părere că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, n-ar fi trebuit să candideze pentru un nou mandat. 
 
 
”Eu asta aş face. Oricine ar fi, dacă ai o urmărire penală începută, mai ales pentru dosar de corupţie, nu poţi să fii candidat mai departe. Nu pentru asta am intrat în politică. Sunt destui oameni care pot să vină în acel loc, nu ne blocăm fix în persoana respectivă, pentru că altfel ajungem ca PSD pe vremuri”, a conchis Vlad Gheorghe. 
 
Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este urmărit penal de către procurorii DNA în dosarul achiziţiilor de vaccinuri din pandemie. El este acuzat de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dar şi complicitate la abuz în serviciu. În acelaşi dosar, mai sunt urmăriţi penal fostul premier Florin Cîţu şi fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă, care i-a urmat în funcţie lui Vlad Voiculescu. La alegerile din 9 iunie, Vlad Voiculescu candidează pentru un mandat de europarlamentar pe lista USR-PMP-Forţa Dreptei. 
 
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost trimisă în judecată, procurorii acuzând-o de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. Concret, edilul este acuzat că s-a desemnat manager al unui proiect derulat chiar de Primăria Sectorului 1 şi astfel a încasat indemnizaţii în valoare de 18.000 de lei. La alegerile din 9 iunie, Clotilde Armand candidează din partea USR pentru un nou mandat de primar al Sectorului 1.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.