Premierul Viorica Dăncilă a încurcat, joi, într-un discurs susţinut în Maramureş, numele premierului desemnat, Ludovic Orban, cu cel al premierului Ungariei, Viktor Orban. Aceasta şi-a dat seama şi a spus: ”Asemănarea..., dar total diferiţi ca şi implicare”.
Viorica Dăncilă, însoţită de secretarul general al PSD Mihai Fifor, preşedintele PSD Maramureş Gabriel Zetea, ministrul Agriculturii Petre Daea şi senatorul PSD Liviu Pop a participat, joi, la o întâlnire cu simpatizanţii din Sighetu Marmaţiei.
Aceasta a vorbit despre faptul că Guvernul pe care l-a condus a fost ” un guvern de suflet pentru România”.
Apoi, Dăncilă a făcut referire la trecerea moţiunii de cenzură şi la înlocuirea unor oameni cu alţi oameni, a Guvernului său cu Guvernul Orban. În discurs, însă, a încurcat numele premierului desemnat, Ludovic Orban, cu cel al premierului Ungariei, Viktor Orban.
”A trecut o moţiune, vine un alt guvern. (...) Nu ne-am gândit la înlocirea unor oameni cu alţi oameni, nu ne-am gândit la înlocuirea primului ministru Viorica Dăncilă cu Viktor Orban (premierul Ungariei- n.r)...cu înlocuirea lui Ludvic Orban. Asemănarea..., dar total diferiţi ca şi implicare”, a spus Dăncilă.
Momentul în care Viorica Dăncilă încurcă numele celor doi este, în transmisiunea făcută chiar de către Partidul Social Democrat, imediat după minutul 6 al înregistrării.
Nu este prima dată când Viorica Dăncilă face astfel de gafe.
În iunie 2018, Viorica Dăncilă a uitat numele omologului său eston, Jüri Ratas, în cadrul conferinţei de presă comune susţinută la Constanţa, după inaugurarea primului zbor dintre Tallinn şi Constanţa.
În iulie 2018, Viorica Dăncilă a confundat capitala Muntenegrului cu capitala provinciei Kosovo, în timpul unei conferinţe de presă comune cu omologul muntenegrean.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.