Liderul Pro România, Victor Ponta, a afirmat, vineri, că să dai Compania Tarom şi viaţa profesională a unei elite ”pe mâna unui interlop agramat şi corupt care se crede ministru - Răzvan Cuc, este pur şi simplu o crimă”. ”Mă bucur că am votat pentru demiterea unui Guvern în care prostia şi hoţia sunt singurele elemente definitorii”, a mai transmis Ponta.
Victor Ponta a distribuit, vineri dimineaţă, pe Facebook, postarea unui pilot al TAROM, Emil Dovrovolschi.
”Noi, piloţii, nu facem politică. Pilotăm avioane şi ducem pasageri la destinaţie, în siguranţă. Am tăcut şi ne-am înghiţit amarul când ne-au pus şefi tot felul de mercenari şi oameni fără nicio experienţă, când analfabeţi care scriu «mi-au» într-un cuvânt au ajuns mari şefi în minister şi «aveau grija de aviatie». Am tăcut văzând compania Tarom ajungând sa fie alungată din birourile din Otopeni, încât am ajuns să stăm pe canapele pe holuri în timp ce în birourile noastre stau companii concurente. Acum, politrucii ne schimbă din răzbunare al patrulea manager general, unul crescut în Tarom şi care are cu adevărat planuri de viitor şi NOI TĂCEM???”, este postarea pilotului distribuită de Victor Ponta.
Liderul Pro România a adăugat propriul mesaj acestei postări: ”Am zburat de multe ori cu o aeronava pilotată de Emil Dobrovolschi - aşa cum am zburat de multe ori cu toţi piloţii, copilotii şi echipajele Tarom. Mi-am pus viaţă mea şi a familiei mele în mâinile lor şi le sunt infinit de recunoscător pentru ceea ce fac ei zi de zi - cu un profesionalism şi o responsabilitate pe care nu o întâlneşti în alte domenii. Am iniţiat şi sprijinit legislaţia specială privind drepturile legitime ale acestei categorii profesionale speciale - şi i-am aparat de demagogii şi urechistii care zbiară contra lor în Parlament şi pe la televizor! Să dai Compania Tarom şi viaţă profesională a unei elite (piloţi, copiloti, însoţitori de bord) pe mâna unui interlop agramat şi corupt care se crede ministru - Răzvan Cuc , este pur şi simplu o crimă”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ponta susţine că ”Dragnea, Dăncilă şi Arsene sunt vinovaţi absolut (alături de toţi cei din PSD care au tăcut şi tac din gură)”.
”Mă bucur că am votat pentru demiterea unui Guvern în care prostia şi hoţia sunt singurele elemente definitorii! Sper doar să vină în locul lor ceva mai bun - şi Tarom ul să revină pe poziţia pe care o merită!”, a mai scris Ponta.
La finalul mesajului, acesta a adăugat: ”Nu vă lăsăţi orbiţi de propagandă. Când te urci în avion şi zbori la peste 10.000 de metri, te interesează doar cât de profesionist şi serios este pilotul (nu unde lucrează soţia lui), aşa cum nu mă interesează cum îşi foloseşte un ministru hidos funcţia că să agaţe stewardese tinere şi să le promoveze în compania pe care el însuşi o devalizează. TAROM este un brand naţional - batjocorit şi distrus de nişte interlopi soioşi din Giurgiu, Teleorman şi Neamţ! Restul este cancan!”
Mădălina Mezei, revocată din funcţia de director general al Tarom, a declarat pentru HotNews.ro că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să ţină avioanele companiei la sol, inventând probleme tehnice, pentru ca parlamentarii să nu ajungă la votul moţiunii de cenzură.
Cuc a afirmat, pe Facebook, că "minciunile pe care le aruncă acum pe piaţă, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziţia de director general, nu au nicio acoperire".
"Dacă cineva i-ar fi cerut aşa ceva, ar fi trebuit să iasă public, atunci, şi să spună lucrurilor pe nume", a susţinut Cuc, care i-a transmis lui Mezei: "întoarceţi-vă acolo unde ştiţi cel mai bine activitatea: la ticketing şi protocol".
Vineri dimineaţă, premierul Viorica dăncilă a trimis Corpul de Control la Minusterul Transporturilor şi TAROM.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...