Ministrul de Interne, Marcel Vela, a vorbit, joi seară, despre "regizori" ai incidentelor din 10 august 2018, spunând că aceştia au fost oameni din sistem, în legătură cu politicienii care au decis intervenţia în anumite etape în anumite moduri şi premeditând-o în modul de organizare". "Voi propune premierului schimbarea unor şefi ai Jandarmeriei", a anunţat Vela.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Referitor la violenţele din 10 august 2018, Vela a spus, joi seară, la Digi 24, că "a fost un plan sau a fost o pregătire minuţioasă a intervenţiei ca să se genereze o stare de conflict, la început artificială, probabil neaşteptându-se neapărat regizorii la un final totuşi dramatic şi cu un impact negativ la nivel naţional şi internaţional".

El a spus că sunt dosare de cercetare penală, iar democraţia a avut de suferit în România.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"După o asemenea intervenţie se pune evident întrebarea dacă în România oamenii se pot exprima liber fără să fie gazaţi, bătuţi şi în acelaşi timp eu, ca ministru al Afacerilor Interne, eu sunt deranjat acum şi de faptul că Jandarmeria, o instituţie serioasă, a fost pusă într-o ipostază incorectă, târâtă să spunem într-o acţiune de acest gen de către cei care au decis intervenţia şi modul de intervenţie", a afirmat Vela.

El a spus că regizorii au fost "oameni din sistem, în legătură cu politicienii care au decis intervenţia în anumite etape în anumite moduri şi premeditând-o în modul de organizare".

El a afirmat că jandarmii care au împrăştiat gaze lacrimogene nu aveau măşti de gaze la ei.

Vela a mai spus că jandarmii au fost pregătiţi şi au făcut exerciţii pentru a face extrageri din mulţime atunci când sunt comportamente violente, însă astfel de intervenţii nu au fost văzute în 10 august.

"De altfel, nu am făcut eu minuni cu desecretizarea, nu am descoperit eu roata, şi nici cercul, dacă dăm timpul înapoi prefectul de Bucureşti a evocat public (...) când a spus nişte adevăruri la timpul potrivit", a afirmat ministrul.

El a spus că a cerut, ca preşedinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Senat la acea vreme, desecretizarea raportului din 10-11 august 2018.

"Părerea mea, în ziua de 10 şi 11 august, anumiţi conducători din Jandarmerie au fost în relaţii directe cu politicieni, sfătuindu-se, corectându-se, iniţiindu-se unele decizii, decizii care au dus la o complicitate politico-administrativă, să fiu elegant", a susţinut el.

Vela a precizat că el a cerut iniţial desecretizarea raportului, dar când a ajuns la MAI a aflat că s-au secretizat şi convorbirile jandarmilor.

Ministrul a spus că la Bucureşti desecretizarea acestor convorbiri a fost tărăgănată, chiar şi după schimbarea indicativelor unităţilor, motiv invocat pentru a nu desecretiza. El a explicat că dacă i-ar fi schimbat pe comandanţii care au amânat desecretizarea procedura ar fi trebuit reluată de la zero, de cei numiţi în locul lor.

"Am simţit o uşurare şi o împlinire că m-am ţinut de promisiune (cea de a desecretiza - nr.), dar am avut şi o convingere şi o constatare că oamenii au ceva pe suflet pentru că au tras de timp până în ultima secundă a meciului. Dacă ar fi desecretizat ca şi cei de la Craiova, de la Ploieşti, imediat, poate aş fi crezut că în interiorul convorbirilor nu sunt lucruri atât de grave, dar ţinând cu dinţii de timingul respectiv, de avertizările mele luate poate aşa, în derâdere, de faptul că nu au răspuns la Parchetul Militar, uşurarea mea a fost că într-adevăr oamenii au ceva pe suflet. Nu pot să spun ce au pe suflet, o să spună procurorii dacă au ceva pe suflet (...)", a declarat Vela.

Răspunzând unei întrebări, el a afirmat: "Evident că nu mai am încredere".

"Voi propune premierului schimbarea unor şefi ai Jandarmeriei", a anunţat Vela.

Întrebat dacă este vorba de Jandarmeria Bucureşti sau cea naţională, el a spus: "O să vedeţi la timpul potrivit, pentru că vreau să fac o analiză. Cât de curând".

Vela a precizat că la Jandarmerie va face demiteri nu pentru 10 august, ci pentru managementul defectuos, inclusiv prin întârzierea desecretizărilor, şi pentru ce a constatat auditul, adică suprapunerea unor sarcini.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.